Cod galben de caniculă în mai multe județe din țară până vineri

DE Adelina Sahlean | 30.07.2020 - 11:31

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, avertizări Cod galben de caniculă şi instabilitate atmosferică, valabile în majoritatea regiunilor până vineri noaptea, precum şi o informare de furtuni, ce vizează întreaga ţară, până sâmbătă.

SHARE

Pe parcursul zilei de joi, 30 iulie, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei, precum şi în centrul şi sudul Moldovei, va fi caniculă, temperaturile maxime vor depăşi frecvent 35 de grade, iar pe arii restrânse se vor situa peste 37 - 38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar noaptea de joi spre vineri (30/31 iulie) va fi una tropicală, cu temperaturi care, în general, nu vor coborî sub 20 de grade.

Judeţele aflate sub prima avertizare Cod galben sunt Argeş, Bacău, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Olt, Prahova, Tulcea, Teleorman, Vâlcea, Vrancea, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.

A doua avertizare Cod galben va fi de instabilitate atmosferică şi va fi valabilă în intervalul 30 iulie, ora 12:00 - 31 iulie, ora 2:00, când, la munte, în nordul, nord-estul şi local în centrul ţării vor fi intervale cu intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi, izolat, grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi, pe arii restrânse, 30 - 50 l/mp.

Judeţele vizate de această avertizare sunt: Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.

De asemenea, pe durata zilei de vineri, 31 iulie, va fi în vigoare un al treilea Cod galben, de data aceasta de caniculă şi disconfort termic în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei şi Dobrogei. În aceste zone temperaturile maxime vor fi de 35 - 37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar noaptea de vineri spre sâmbătă (31 iulie/1 august) va fi tropicală, cu temperaturi care, în general, nu vor coborî sub 20 de grade.

Meteorologii precizează că disconfortul termic se va menţine ridicat şi în Banat şi sudul Moldovei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi.

Lista zonelor afectate de Codul galben cuprinde judeţele Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Prahova, Tulcea, Teleorman, Vâlcea, precum şi Municipiul Bucureşti.

Pe de altă parte, în perioada 31 iulie, ora 12:00 - 1 august, ora 2:00, va intra în vigoare o informare meteo de instabilitate atmosferică, valabilă în sud-vestul, sudul, estul ţării şi local în centru,ce se va manifesta prin intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi, izolat, grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe suprafeţe mici 40 - 50 l/mp.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te