Purtătorul de cuvânt al Companiei de Transport Public Iași, Andreea Barna, a declarat la Digi 24, că șoferul respectiv a umblat timp de două zile, câteva ore pe zi, cu afișele antivaccinare lipite pe parbrizul mașinii.
Ea a precizat că șoferului i s-a atras atenția de către un revizor de trafic și a fost obligat să elimine pe loc aceste afișe, astfel că a plecat din garaj fără acele mesaje, acestea fiind puse în geam ulterior, pe traseu.
Conform sursei citate, sancțiunile pot ajunge până la desfacerea contractului de muncă.
"Se întrunește Comisia de conciliere din cadrul companiei de transport și va fi dezbătut acest caz și ulterior va fi propusă o soluție și va fi luată o decizie. Sancțiunile diferă și pleacă de la avertisment, până la desfacerea contractului de muncă.
Politica noastră este de a respecta toate legile în vigoare și ceea ce a făcut conducătoul auto contravine politicilor noastre, cu atât mai mult cu cât în regulamentul de ordine interioară este prevăzut faptul că este interzis afișajul de către angajați în mijloacele de transport, dacă acestea nu sunt aprobate", a declarat la Digi 24, reprezentantul CTP Iași.
Întrebată despre argumentele șoferului pentru un astfel de gest, Andreea Barna a spus că acesta a dat explicații către conducerea companiei și va da declarații și în fața comisiei.
Ulterior, șoferul a postat fotografia cu autobuzul ca poză de profil pe rețelele sociale. Fotografia a fost distribuită de peste 700 de ori, în mai puțin de două zile.
Ulterior, șoferul a postat fotografia cu autobuzul ca poză de profil pe rețelele sociale. Fotografia a fost distribuită de peste 700 de ori, în mai puțin de două zile.