Proiectul a fost derulat cu fonduri europene accesat prin Axa Prioritară 5 - Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural. Prioritatea 5.1- Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural din cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014 - 2020. Lucrările au fost efectuate de asocierea Coimpredil Societa' Cooperativa ARL - Research Consorzio Stabile Societa' Consortile ARL Catania - Italia.
Valoarea proiectului este de peste 22,8 milioane lei, contribuţia municipalităţii fiind de 320.000 lei.
"Este un proiect care a avut o istorie un pic zbuciumată. Această clădire de patrimoniu era o rană în centrul municipiului Iaşi pentru că arăta deplorabil. Din această perspectivă, POR reface, aduce la viaţă şi transformă ruinele în bijuterii. Această clădire monument va fi o emblemă de aici încolo. În loc de o rană va fi o emblemă. Felicit Primăria Iaşi că a insistat şi a făcut o treabă bună aici. Iaşiul se întregeşte cu acest proiect şi cu cele care vor urma. În lunile următoare vor fi şi alte proiecte finalizate. Putem spune că în 15 ani s-au făcut investiţii majore şi se observă o schimbare la faţă a Iaşiului", a declarat directorul ADR Nord Est, Vasile Asandei.
Proiectul a fost demarat în urmă cu patru ani
Conform proiectului demarat în urmă cu patru ani, după finalizarea acestor lucrări Palatul Braunstein devine un spaţiu în interiorul căruia se vor desfăşura activităţi culturale, conferinţe, expoziţii. Tot în cadrul Palatului Braunstein va fi organizat un centru european de cultură şi se vor ţine cursuri de limbi străine.
La parterul Palatului Braunstein este o galerie de artă şi un punct de informare. La subsolul clădirii sunt amenajate spaţii anexă şi spaţii de petrecere a timpului liber. Etajele I şi II vor găzdui centre culturale cu mediatecă. Holul va permite organizarea de expoziţii temporare. La etajul III sunt spaţii destinate organizării unor evenimente speciale, iar la mansardă se află un auditorium şi un spaţiu expoziţional.
Clădirea a fost dotată cu sisteme audio-video, ecrane pentru proiecţii, smart TV-uri, căşti audio, echipamente de redare pentru fiecare tip de media (pick-up, magnetofon, proiector 8 mm etc.).
Palatul a fost construit la sfârşitul secolului XIX - începutul secolului XX, pe locul unor mai vechi construcţii aflate în proprietatea lui Adolf Braunstein, un antreprenor evreu. Clădirea a mai avut de-a lungul timpului rolul de hotel, bancă, sediu de partid. În perioada comunistă, clădirea a fost naţionalizată, pentru o perioadă aici funcţionând Magazinul Victoria, iar la etaj fiind locuinţe sociale.