Ford nu vinde uzina de la Craiova, ci, în contextul unei reorganizări globale, ce are drept scop consolidarea puternică a planurilor sale de creștere pe piața vehiculelor comerciale (Ford Pro) și potențarea portofoliului de vehiculele electrice (Model e) în Europa, Ford Europe a confirmat astăzi, în cadrul unei conferințe online, transferul proprietății fabricii din Craiova către partenerul său strategic Ford Otosan, proces condiționat de aprobările autorităților relevante și ca urmare a consultărilor.
„Acest transfer arată modul în care Ford valorifică parteneriatele sale strategice, cu privire la folosirea cât mai eficientă a resurselor existente prin investiții comune, beneficiind în același timp de experiența extinsă a Ford Otosan. Salutăm această oportunitate de a consolida parteneriatul nostru cu Koç Holdings prin Ford Otosan și de a dezvolta împreună acest joint venture.
Activitatea fabricii din Craiova este un succes și considerăm că prin experiența și expertiza Ford Otosan în electrificare și vehicule comerciale aceasta poate ajunge la un nivel de dezvoltare și mai ridicat”, a spus Stuart Rowley, Președintele Ford Europa.
575 de milioane de euro, pentru Ford Craiova
Transferul de proprietate al Ford Craiova către Ford Otomotiv Sanayi A.Ş. (Turcia), cel mai mare centru de producție de vehicule comerciale Ford din Europa și o companie cotată la bursă, în care Ford și Koç Holding au acțiuni egale (41%), are o valoare de 575 de milioane de euro, de peste zece ori mai mare decât prețul plătit de Ford în 2008 pentru Automobile Craiova. La această sumă, s-ar mai putea adăuga 140 de milioane de euro, dacă Ford Otosan va atinge anumite cifre de producție și vânzări în „Bănie”.
Ford și Ford Otosan speră ca procesul de transfer al proprietății anunțat astăzi să fie finalizat în al treilea trimestru al anului 2022, proces condiționat de aprobările autorităților relevante și ca urmare a consultărilor.
Totodată, Compania Națională de Vânzări a Ford în România, precum și alte departamente ce deservesc Ford la nivel european, vor continua să-și desfășoare activitatea în același mod ca și până acum, rămânând parte din structura Ford Europa.
Nu în ultimul rând, Ford Motor Company Fund, latura filantropică a companiei Ford, prin partenerul său internațional GlobalGiving, care sprijină de mai mulți ani comunitatea din Craiova, prin furnizarea de servicii esențiale și programe educaționale, s-au angajat să sprijine financiar proiectele derulate în cadrul Centrului pentru Resurse și Angajament Ford (CRAF) din Craiova, pentru următorii patru ani.
Trei modele 100% electrice, la Ford Craiova, din 2024: Puma, Transit Courier și Tourneo Courier
Fabrica de la Craiova va juca un rol cheie pentru activitatea Ford în Europa sprijinind în același timp planurile solide ale companiei cu privire la electrificare (Model e) și vehicule comerciale (Ford Pro).
Constructorul a anunțat astăzi că producția modelului EcoSport se va opri până la finalul acestui an. În locul său, va fi făcut un vehicul utilitar ușor, Ford Transit Courier, care va intra în producție în 2023 la Craiova și care va avea o versiune complet electrică din 2024.
Vehiculul multifuncțional compact Tourneo Courier va fi, de asemenea, construit la Craiova din 2023, cu o versiune complet electrică începând 2024.
Iar Puma, crossover-ul Ford de mare succes, va primi o versiune complet electrică din 2024, care va fi construită la Craiova.
„Anunțul de astăzi susține viziunea Ford cu privire la extinderea gamei noastre de autoturisme, fabrica din Craiova jucând un rol cheie inclusiv pentru planurile noastre solide în dezvoltarea vehiculelor comerciale (Ford Pro) și a celor electrice (Model e) în Europa”, a declarat Stuart Rowley, Președintele Ford Europa.
Viitoarea generație Transit Courier și Tourneo Courier este proiectată și dezvoltată de Ford Otosan, joint venture - ul cu Ford, în care Ford și Koç Holding sunt acționari majoritari, într-unul dintre cele mai longevive și de succes parteneriate din industria auto globală.
Prin transferul proprietății, fabrica de la Craiova va beneficia de o rețea largă de competențe și de transfer de know-how prin experiența vastă a echipei Ford Otosan în proiectarea, dezvoltarea și construirea de vehicule comerciale și electrice.
Experiența în ceea ce privește sistemele de propulsie electrice, obținută de Ford Otosan prin fabricarea la Kocaeli (Turcia) a modelului E-Transit din segmentul de două tone, care va fi pus la vânzare în acest trimestru și a versiunii complet electrice a următoarei generații Transit Custom, la vânzare din 2023, va fi utilizată pentru a asigura cea mai bună tranziție posibilă către viitorul electric al fabricii de la Craiova.
Faptul ca Ford Otosan va fi noul proprietar al fabricii din Craiova va ajuta transferul de know-how, prin integrarea pe verticală a tehnologiilor electrice și va avea un efect extins și eficient din punct de vedere al costurilor la nivelul rețelei de furnizori.
Ford se concentrează pe electrificare: 7 noi vehicule electrice până în 2024
Ford face pași importanți către un viitor complet electric în Europa. După introducerea cu succes la nivel european a modelului Mach-E complet electric în 2021 și Mach-E GT anul acesta, plus lansarea lui E-Transit care va avea loc în trimestrul următor, Ford a anunțat astăzi planuri pentru șapte vehicule complet electrice care se vor alătura familiei Ford în Europa – trei vehicule de pasageri noi și patru vehicule comerciale noi.
Începând din 2023, Ford va începe producția un autoturism electric complet nou, un crossover de dimensiuni medii, construit în Köln. Acesta va fi capabil de o autonomie de 500 km cu o singură încărcare, urmând ca vehiculul și numele său să fie prezentate ulterior, în 2022. Producția va începe în 2023.
Un al doilea vehicul electric adăugat la gama de producție din Köln va avea loc în 2024. În plus, cel mai bine vândut vehicul de pasager Ford din Europa, Ford Puma, va fi disponibil cu o versiune electrică, fabricată la Craiova, începând din 2024.
Reafirmându-și poziția de lider în vehicule comerciale în Europa, emblematică gamă Ford Transit va include patru noi modele electrice – noua furgonetă Transit Custom (o tonă) și vehiculul multifuncțional Tourneo Custom, în 2023 și viitoarea generație Transit Courier (LCV) și Tourneo Courier (MPV), în 2024 (ultimele două vor fi produse la Craiova).
Fabrică-gigant de baterii, lângă Ankara, în Turcia
Pentru a sprijini planurile ambițioase de electrificare a vehiculelor sale, Ford, SK On Co., Ltd. și Koç Holding au semnat un (MoU) acord de înțelegere (neobligatoriu) pentru a crea un nou Joint Venture, lider în industrie, în Turcia. Sub rezerva încheierii unui acord final, cei trei parteneri plănuiesc să creeze una dintre cele mai mari unități de producție de baterii pentru vehicule electrice din regiunea europeană.
Locația va fi situată în apropiere de Ankara și va produce celule Nickel NMC pentru asamblarea în module de matrice de baterii. Producția este programată să înceapă încă de la jumătatea deceniului, cu o capacitate anuală probabilă de 30 până la 45 gigawați oră.