Ar fi vorba, conform autorităților, despre o reglementare europeană menită să prevină răspândirea bolilor contagioase.
Aceiași „nași” din trenuri ar trebui să se asigure că legea este respectată însă, dacă bolnavii nu au simptome vizibile, le va fi practic imposibil.
Citește și: Compania feroviară CFR Călători ia atitudine. Suplimentează trenurile pe ruta Râmnicu Vâlcea – Sibiu
Noul regulament publicat de Ministerul Transporturilor aduce mai multe schimbări în domeniul feroviar. Printre altele, călătorii contagioși n-ar mai avea voie să urce în trenuri. Și regulamentul vechi prevedea restricții în cazul lor, dar nimeni nu le cunoștea și nici nu erau aplicate.
Până în prezent, pasagerii cu boli contagioase puteau să meargă cu trenul doar dacă luau bilete pentru un întreg compartiment. Acum însă aceștia nu mai au voie deloc să urce în garnitură, iar dacă în timpul călătoriei controlorul își dă seama că o persoană poate să pună în pericol sănătatea celor din jur, aceasta va fi dată jos în următoarea stație pentru îngriji medicale. Rămâne de văzut dacă noile reglementări vor fi aplicate ori ignorate ca cele vechi.
Citește și: Ce amendă riști dacă deschizi ușa la tren în timpul mersului. CFR anunță schimbări drastice
Va fi actualizat și modul în care sunt informați călătorii în cazul întârzierilor. Proiectul se află deocamdată în dezbatere publică.