Vom avea un nou drum expres cu o lungime de 120 km. Anunțul făcut de Sorin Grindeanu. Ce a spus acesta și unde va fi realizat?
Nou drum expres în România
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că vineri va fi lansat în licitaţie drumul expres Arad – Oradea şi a precizat că aceasta va avea 120 de kilometri şi va fi împărţit în trei loturi.
„Astăzi, lansăm în licitaţie Arad – Oradea. Este drumul expres Arad – Oradea, 120 de kilometri, trei loturi. Mulţumesc colegilor din CNAIR fiindcă au reuşit să termine toată documentaţia şi nu a fost simplu, pentru că a fost preluată de la Consiliul Judeţean.
Este direct execuţie. Suntem cu trei loturi, pe 120 de kilometri”, a declarat Sorin Grindeanu, vineri, într-o conferinţă de presă.
Citește și: Combustibil de 1.500 lei și bilete gratuite de transport pentru o categorie de români. Cum aplici?
El a precizat că doreşte ca axa Nord – Sud de la Gdansk la Salonic să nu ocolească România.
„Ţin foarte mult ca această axă Nord – Sud, care pleacă de la Gdansk la Marea Baltică şi se termină la Salonic să nu ocolească România.
Iar cel mai drept drum şi cel mai scurt este Gdansk – Varşovia – Cracovia – Kosice, în Slovacia – Debrecen – Oradea – Arad – Timişoara – Moraviţa – Pancevo – Belgrad - Salonic.
E foarte important şi suntem contracronometru din acest punct de vedere, astăzi facem un pas important şi sper ca în această primăvară, undeva în mai, iunie, când se termină şi acei paşi obligatorii cu autorizaţia de mediu, să lansăm şi Timişoara – Oraviţa şi atunci am închis tot ceea ce ţine de partea română.
Citește și: Grindeanu: „Infrastructura este un domeniu de importanţă strategică pentru România
E un pas important, mă aştept să vină constructori importanţi, care să termine şi acest drum expres într-un timp rezonabil”, a mai afirmat Sorin Grindeanu.
Pentru Domnul Grindeanu când da salarile oamenilor care au muncit pe drumul expres 12 craiova-bals am muncit și am rămas fără salarii din cauza lui domn Grindeanu și firma italiană tirrena scavi care meu furat munca noastră.