Opel va lansa până la sfârșitul anului 2019 cea de-a șasea generație a modelului Corsa, bestseller-ul mărcii care, din 1982 până în prezent, a fost vândut în peste 14 milioane de unități. Până când Corsa va oferi în premiră în acest segment tehnologia de iluminare IntelliLux LED matrix, cu faruri adaptive LED cu funcție anti-orbire, și va include o versiune 100% electrică, actuala generație, care a ajuns la maturitate deplină, aniversează 120 de ani Opel cu stil și un pachet de dotări standard ieșit din comun.
Opel Corsa Enjoy, de la 7.900 euro cu TVA, prin programul Rabla 2019
Opel Corsa ”120 de ani” este echipat standard, de exemplu, cu jante de 15 inch din aliaj cu design special, de culoare ”gri Technical”, tapițerie din material textil în ediție limitată ”120 de ani”, scaun pentru șofer reglabil în patru direcții sau praguri profilate. De asemenea, citadina poate fi dotată cu sistem de navigație Navi 4.0 IntelliLink, faruri Bi-Xenon, sistem automat de climatizare, volan îmbrăcat în piele, cameră video pentru marșarier sau caroserie în două nuanțe.
Corsa, o poveste de succes în cinci acte
Corsa A (1982 - 1993) a debutat ca cel mai mic dintre „frații Kadett”, un autovehicul agil, cu o lungime de doar 3,62 metri, cu un coeficient aerodinamic extrem de scăzut (0,36) și cu pasaje ale roților îndrăznețe, evazate, ca la autovehiculele de raliu. Erhard Schnell, directorul de design, a creat un autovehicul cu alură sportivă, de mici dimensiuni, cu linii ferme, sculptate, destinat să placă îndeosebi „bărbatului casei”. Gama de modele hatchback şi notchback cu două uşi a fost extinsă în 1985, prin apariţia popularului model cu cinci uşi. Corsa A a fost foarte apreciat şi a devenit cel mai bine vândut model, cu 3,1 milioane de unităţi vândute.
În ciuda succesului înregistrat de Corsa A, la Rüsselsheim a fost luată decizia de a poziționa Corsa B (1993 – 2000) ca un autovehicul pentru femei. Designerul Hideo Kodama s-a apucat de lucru şi a creat un Opel Corsa cu linii mai curbate, mai blânde, cu faruri atrăgătoare de forma unor „ochi mari”. Modelul Corsa B era cu zece centimetri mai lung și mult mai spaţios la interior și a introdus noi standarde în materie de siguranţă în segmentul său la acea vreme, printre care ABS, protecţie la impact lateral şi airbagurile frontale. Pentru pieţe speciale, pe lângă modelul hatchback, Opel a pus la dispoziţie, pe lângă hatchback, variante break şi pick-up. Motoarele pe benzină dispuneau deja de tehnologia injecţiei directe şi de catalizator, versiunea sportivă GSi avea sub capotă un motor cu 16 supape, iar propulsia diesel-urile beneficiau de supraalimentare. Al doilea model Corsa a atins pragul de vânzări de patru milioane de unităţi.
RABLA 2019: Mașini pe toate gusturile, cu un raport dotări / calitate / preț imbatabil
Corsa C (2000 - 2006) a fost desenat de Hideo Kodama, iar elementele sale stilistice au fost orientate intenţionat către predecesorul său de succes. Mașina a crescut cu zece centimetri în lungime şi avea o postură mai lată, cu un ampatament mai lung, ceea ce a sporit în mod semnificativ spaţiul la interior. Pentru prima dată, caroseria a fost complet galvanizată. Motorul pe benzină sofisticat ECOTEC, cu patru supape, şi noul motor turbo diesel cu injecţie directă au asigurat o putere sporită, un consum redus de carburant şi cele mai mici valori ale emisiilor din segment la acea vreme – toate variantele respectau deja cerinţele exigente ale standardului de emisii Euro 4. Corsa C a devenit de asemenea o vedetă şi a înregistrat vânzări de 2,5 milioane de unităţi.
În 2006, versiunile cu trei și cinci uși ale Opel Corsa D (2006 – 2014) și-au urmat calea proprie. Modelul Corsa cu trei uşi avea un aspect unic, asemănător cu cel al unui coupé, vizând categoria de clienţi cu înclinații sportive, exact ca și modelul inițial Corsa A. Iar varianta cu cinci uşi a devenit un veritabil autovehicul spațios, de familie. Corsa D a avut o lungime de aproape patru metri. Datorită tehnologiei Opel ecoFLEX, modelul Corsa dispunea de sistemul Start/Stop pentru reducerea consumului de carburant şi de motoare foarte eficiente.
Corsa E (2014 – prezent) este un facelift major operat celei de-a patra generații, care, în ultimii cinci ani tot a fost îmbunătățit și tehnologizat pentru a rămâne în top. Ușor de manevrat și economic, modelul Corsa E este soluția ideală pentru cei care caută o mașină de oraș practică, care are costuri de întreținere minime și un design plăcut sau poate fi o alternativă sport interesantă.
Opel Corsa E GSi a preluat în 2018 șasiul sport de la Corsa OPC și este un veritabil maestru în viraje datorită reglajelor fine au fost realizate pe legendara pistă Nordschleife din Nürburgring. Partea frontală se remarcă prin grila mare a radiatorului cu design tip fagure și fulgerul Opel amplasat central și prin carcasele oglinzilor exterioare cu aspect de carbon, specifice autovehiculelor de curse. Elementele mari de design cu inele cromate conectate vizual într-o linie orizontală prin traverse negre care se întind pe toată partea din față și o fantă neagră pe capota motorului creează impresia unui autovehicul dinamic care se lipește de carosabil. Elementele de stil vibrante sunt prezente și în partea din spate. Spoilerul spate proeminent sporește forța deportantă, iar țeava de eșapament cromată completează designul sportiv al autovehiculului.
RABLA 2019: Opel Corsa Enjoy, de la 7.900 euro cu TVA
Aerul pur sportiv se regăsește și la interior. Corsa GSi poate fi echipat opțional cu un scaun performant Recaro pentru șofer, volanul sport fiind inclus în dotarea standard. De asemenea, ocupanții Corsa E se pot bucura de o conectivitate de excepție datorită sistemului opțional de infotainment IntelliLink.