VIDEO Cheie electronică sau cartelă descărcată? Cum poate șoferul să deschidă și să pornească mașina

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 30.06.2024 - 08:19
Cheie electronică sau cartelă descărcată? Cum poate șoferul să deschidă și să pornească mașina - Foto: Profimedia Images - Imagine cu rol ilustrativ

Majoritatea mașinilor nu mai dispun de cheie fizică pentru acces și pornire, ci de sistem „keyless”, mai confortabil, dar cu cheie electronică sau cartelă alimentată cu baterie. Chiar dacă aceasta se descarcă, însă, șoferul poate, teoretic, să deschidă și să pornească.

SHARE

Cheile auto electronice, fără contact, sau cardurile de acces fără cheie sunt foarte utile. În funcție de tipul și complexitatea sistemului „keyless”, acestea permite, de exemplu, să deschideți mașina prin simpla apropiere de ușă, fără a fi nevoie să apăsați vreun buton.

Dar, ce faceți atunci când cheia electronică sau cartela nu mai funcționează? 

Cheie electronică sau cartelă descărcată? Cum poate șoferul să deschidă și să pornească mașina

În principiu, puteți să stați liniștiti, pentru că majoritatea producătorilor auto s-au gândit la astfel de situații și puteți în continuare să intrați în mașină și chiar să porniți motorul. 

Cheile care sunt sub formă de telecomandă și unele cartele de acces ascund de obicei o cheie "reală" pentru deblocarea portierei mașinii.

Pentru a o găsi, trebuie doar să descoperiți unde e ascunsă în cheia-telecomandă și cu s-o scoateți. Această procedură variază de la un model la altul și cel mai bine e să consultați manualul de utilizare al mașinii sau să căutați instrucțiuni online, pe YouTube, de exemplu, specificând marca și modelul mașinii. 

Citește și: FOTO Atenție, șoferi! Martorul luminos care dacă se aprinde pe caniculă trebuie să opriți imediat

După ce descoperiți și scoateți cheia fizică ascunsă, pur și simplu o introduceți în încuietoarea portierei... dacă o puteți găsi. La autovehculele moderne, broasca fizică este adesea ascunsă pe mânrul portierei, în spatele unui mic capac care trebuie întâi îndepărtat. Apoi, pur și simplu, introduceți și rotiți cheia pentru a debloca portiera șoferului.

Pornirea mașinii, cu cheia electronică sau cartela care nu funcționează

Nu toate mașinile cu cheie electronică sau cartelă de acces pot fi pornite dacă acestea nu funcționează, chiar dacă găsiți cheia fizică ascunsă și intrați în habitaclu, pentru că nu au contact fizic, ci doar buton de Start/Stop. Dar mare parte dintre ele, da. 

Astfel, dacă cheia electronică sau cartela nu funcționează pentru că li s-a descărcat bateria, unele mașini au zone speciale care reîncarcă cheia prin inducție. Iar, odată încărcată, cheia poate transmite semnalul de pornire a motorului.

Citește și: FOTO Martorul luminos la care trebuie să fie atenți șoferii de mașini diesel. Mai merge 2.000 km 

Aceste zone de încărcare speciale sunt adesea situate direct pe coloana de direcție, dar unele mașini le au și pe consola centrală.

Iar, uneori, tot ce trebuie să faceți este să țineți cheia/cartela aproape de butonul de Start/Stop și să apăsați în același timp acest buton.

La fiecare model de mașină în parte, metoda corectă este de obicei indicată în manualul de utilizare al autovehiculului. Dacă nu aveți manualul la îndemână, puteți să găsiți, în general, informațiile necesare căutând pe Google după marcă și model. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te