Majoritatea constructorilor auto au scumpit mașinile substanțial în ultima vreme. Sigur, au crescut prețurile la energie și la materii prime. Și s-a scumpit transportul cu vaporul din China, țara în care Dacia Spring este produsă alături de versiunea sa locală, Renault City K-ZE.
Dar creșterea prețului de baza al Daciei Spring cu 3.300 de euro în intervalul martie 2021 - iulie 2022 este, totuși, cam mare. Procentual, prețul Dacia Spring a crescut cu 19%.
Odată cu noua scumpire, versiunea Dacia Spring disponibilă în România nu se mai cheamă Confort Plus, ci Expression. Dar mașina nu a suferit vreo modificare sau îmbunățățire, lista de opțiuni este identică (ABS, ESP, limitator de viteză, șase airbag-uri, sistem multimedia cu display de 7 inch, geamuri electrice față/spate, oglinzi reglabile electric, etc.).
Citește și: 100% ELECTRIC Totul despre Dacia Spring: 44 CP, până la 295 km autonomie, versiune Cargo
În plus, însă, dotarea mașinii cu adaptor încărcare rapidă DC și prelungitor Type 2 a fost scumpită și ea. Priza DC costă 500 de euro și cablul Type 2, 200 de euro, Spring-ul ajungând astfel la 22.100 de euro, TVA inclusă, fără bonusurile Rabla.
În primul semestru din 2022, înmatriculările Dacia în Europa au crescut cu 5,9%, până la 277.885 unități. Cel mai vândute modele sunt Sandero (112.000 de unități), Duster (99.000 de unități) și Spring (20.000 de unități).