Dezvoltat pe platforma CMP (Common Modular Platform) a Grupului PSA, DS 3 Crossback îi ia locul celei mai vândute citadine cu tendințe premium a mărcii, DS3, după nouă ani, și pune pe gânduri concurența formată din modele precum Audi Q2, Mini Countryman, BMW X1, Volkswagen T-Roc, Mazda CX-3 sau Mercedes GLA.
Cu o lungime de 4.118 milimetri, o lățime de 1.791 milimetri, o înălțime de 1.534 milimetri și un ampatament de 2.558 milimetri, SUV-ul este dominat în partea frontală de calandrul hexagonal, cu baza mică în sus, văzut și pe ”fratele” mai mare DS 7 Crossback, de parașocul sculptat agresiv și de blocurile optice DS Matrix LED Vision, care se adaptează în timp real la condițiile de drum și trafic, variind continuu intensitatea și unghiul de reflexie. DS afirmă că ar fi o premieră în segment.
Profilul iese în evidență prin croiala inedită a portierelor spate și clanțele escamontabile, care se ascund în uși ca la Range Rover Velar. Iar partea dorsală puternică, cu prize false pentru evacuarea aerului pe laterale, evacuare dublă generoasă și blocuri optice cu un design minimalist, încheie caroserie într-un ton sportiv și rafinat.
Spectaculozitatea exteriorului continuă în habitaclu cu o planșă de bord originală și o consolă centrală dominată de un ecran tactil de 10,3 inch și un ansamblu romboidal, care adăpostește două guri de ventialție și diferite butoane. Inedit, gurile de ventilație laterale nu sunt tăiate în bord, ca la majoritatea mașinilor, ci se află pe panourile ușilor față.
E-TENSE: 100% electric
DS 3 Crossback inaugurează noua platformă e-CMP și va fi oferit într-o versiune 100% electrică, botezată E-TENSE. Aceasta este animată de un motor electric de 136 CP și o baterie litiu-ion cu o capacitate de 50 kWh. DS anunță o autonomie de 300 km WLTP, o accelerație 0-100 km/h în 8,7 secunde și timpi de încărcare între cinci ore (Wall box casnic de 11 kWh) și 30 de minute până la 80% din capacitate în cazul unei stații de 100 kW.
Pe partea termică, DS 3 Crossback va putea fi dotat cu trei versiuni ale benzinarului 1.2 PureTech de 1.2 litri (100 CP, 130 CP și 155 CP) și un diesel 1.5 BlueHDI de 100 CP sau 130 CP. Mașina poate fi dotată și cu tracțiune integrală, și cu transmisie automată cu opt trepte, EAT8.