Ford Ranger Wildtrak - Libertate totală

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 29.02.2020 - 09:16

„SUVizarea“ a făcut aproape să dispară segmentul mașinilor de teren adevărate, dar a creat și premisele dezvoltării efervescente a pick-up-urilor „off-road“.

SHARE

Ford-ul Ranger, în cazul de față, a evoluat de la o simplă utilitară 4x4, la o mașină polivalentă, adaptată atât activităților zilnice, cât și aventurilor în familie.

Cu o lungime de aproape 5,4 metri, o înălțime de 1,84 metri, o lățime de 1,85 metri și o greutate de 2,3 tone, Ford Ranger pare un monstru de fier.

Și este, dar se conduce aproape la fel de ușor ca un SUV Ford Kuga, de exemplu, odată ce șoferul se învață cu dimensiunile și masele.

Evoluția în materie de dinamică, mai ales pe șosea, la viteze superioare, și confort este remarcabilă.

Mașina nu mai are comportament greoi și instabil de utilitară, deși suspensia spate cu arcuri cu foi este la locul ei, sarcina utilă ajunge la peste 1,2 tone, iar garda la sol are o valoare de off-roader adevărat – 23,7 centimetri.

Sigur, Ranger Raptor, versiunea de performanță a pick-up-ului, se laudă cu o gardă de 28,3 centimetri, dar aceasta este altă poveste, cu circa 40% mai scumpă.

De asemenea, Ford Ranger poate trece prin vaduri de apă de până la 80 de centimetri adâncime și oferă unghiuri de atac și de degajare de 29 de grade și, respectiv, de 21 de grade, ceea ce conferă încredere la intrarea în teren accidentat.

În zăpadă, până la „brâu

Iarna aceasta numai iarnă nu a fost, deocamdată. Însă, ca și cum norii cu zăpadă ar fi văzut Raptor-ul Wildtrack pregătit pentru o aventură la schi în parcare, pe drumul București – Azuga a nins permanent, iar la destinație am găsit o plapumă albă de circa 30-40 de centimetri, special pregătită, parcă, pentru a testa capacitățile mașinii.

Prin urmare, după ce am verificat că pneurile mă vor ajuta în zăpadă (Nokian WR SUV 3), pentru că, se știe, indiferent de tipul sau marca mașinii, singura legătură cu drumul este realizată de anvelope, și am cuplat tracțiunea integrală (da, nu este permanentă, ca la SUV-uri, ci trebuie rotit un buton de pe consola centrală din 2H în 4H), am pornit cu încredere pe Valea Azugii, pe drumul forestier care urcă până la Cabana Susai și, apoi, ajunge în Predeal.

Primii kilometri, care fuseseră cât de cât deszăpeziți, i-am parcurs lejer, jucându-mă cu volanul și accelerația pentru a testa manevrabilitatea mașinii în condiții de drum alunecos și limitele de aderență. De la Vila Trifoiul, însă, pe drum nu mai trecuse decât un snowmobil, așa că Ranger-ul a intrat până la „brâu“ în zăpadă, adică zăpada necălcată depășea butucul roții.

36.382 €

este prețul de bază pentru
Ford Ranger Wildtrak, fără TVA

Cu transmisia automată trecută în modul „Manual“, treapta a II-a cuplată și electronica neutralizată din buton, pick-up-ul a început să spulbere destoinic zăpada și am făcut „pârtie“ circa patru kilometri.

Apoi, când mai aveam mai puțin de doi kilometri până la Susai, drumul s-a îngustat destul de mult și a început să urce mai puternic.

Ranger-ul a început să dea semne că nu mai poate, am oprit, am pus cutia în „Neutru“ și am cuplat reductorul (4L), precum și diferen­țialul blocant de pe puntea spate.

Cu un vuiet plăcut de V6, Wildtrak-ul s-a pus în mișcare și am mai reușit să mai înaintăm câteva sute de metri, până la un sul de zăpadă viscolită.

Pentru a nu risca și a nu forța nici mașina inutil, am făcut cale întoarsă. Ca idee, în această aventură în zăpadă, consumul a urcat spre 22-23 litri/100 km/h. Cel puțin, așa a indicat computerul de bord.

Confort de SUV, în față

Dacă uită că au urcat la bord cățărându-se pe scară și ajutându-se de mânerul de pe montantul „A“, șoferul și pasagerul pot spune, fără a greși, că au ajuns într-un SUV.

Wildtrak-ul are bordul îmbrăcat în piele, cu cusături vizibile și în contrast, materiale plăcute la atingere cel puțin în zonele superioare vizibile, elemente cromate satinate de culoare închisă, inserții glossy, scaune tapițate parțial cu piele, care integrează elementele grafice Wildtrak, și o planșă de bord simplă și dominată de ecranul tactil generos al sistemului multimedia Sync 3, care este compatibil Apple CarPlay și Android Auto (face mirroring perfect cu Waze) și poate fi operat și prin gesturi, precum „swipe“ sau „pinch“.

Design-ul este puțin cam simplu și spartan, dar ergonomia este la ea acasă.

La volan te simți rege, statura impozantă a mașinii asigurând o poziție dominantă în trafic. Practic, vezi peste toți, mai puțin peste dube, camioane și autobuze.

Iar scaunele față inspirate din lumea turismelor asigură confort și sprijin lateral optim.

Dacă în față te simți ca într-un SUV, în spate se schimbă treaba. Pe banchetă este loc suficient pentru trei adulți sau două scaune pentru copii cu sistem Isofix, dar aceasta este cam dură și are spătarul aproape vertical, aspecte ce nu asigură prea mult confort la drum lung.

Și în ceea ce privește compor­ta­mentul rutier, Ranger-ul Wildtrak se apropie de un SUV. E „camion“, dar e bine adaptat pentru mersul pe asfalt.

Direcția ușoară la viteze reduse se întărește și devine precisă, aproape ca la un SUV, la viteze superioare.

Iar, în ciuda gărzii la sol și a suspensiei cu cursă generoasă, specifică off-roader-elor, mașina se simte sigură la 130-140 km/h pe autostradă.

Motorul V6 diesel de 3.2 litri, care dezvoltă 200 de cai putere și un cuplu de 470 Nm, i se potrivește la fix
Ranger-ului, dar, din păcate, nu mai există decât pe modelele aflate pe stoc, din cauza noilor norme de poluare cei de la Ford fiind nevoiți să-l înlocuiască cu un 2.0 diesel, de 170 CP (turbo) sau 213 CP (bi-Turbo).

Nu că cel din urmă n-ar avea mai mulți cai și un cuplu cu 30 Nm mai mare, dar puterea și rafinamentul cilindreei mari se simt altfel.

Cutia de viteze automată clasică, cu șase trepte, la care este legat V6-ele schimbă lin și plăcut, dar nu se grăbește.

În modul „Sport“, știe să țină destul de bine motorul în ture, permițând reprize bune în depășiri. În teren greu, însă, este mult mai plăcut și indicat să o treceți în „Manual“.

În ceea ce privește consumul, după aproape 450 de kilometri parcurși, inclusiv aventura prin zăpadă și 20% trafic urban, computerul a indicat o medie de 12,2-12,4 litri/100 km.

La viteze de 100-110 km/h, mașina consumă circa 8,2-8,4 litri/100 km, iar la 130-140 km/h, urcă spre 13 litri/100 km

Tehnologii din lumea turismelor

Ranger este primul vehicul din clasa sa care oferă în echiparea standard tehnologii precum sistemul de asistență pre-coliziune cu depistarea pietonilor (Pre-collision Assist with Pedestrian Detection), sistemul de asistență activă la parcare (Active Park Assist) și limitatorul de viteză inteligent (Intelligent Speed Limiter).

De asemenea, pick-up-ul este dotat cu sistem de menținere a benzii de rulare (Lane Keeping Aid), sistemul de avertizare la părăsirea benzii (Lane Keeping Alert), tempomatul adaptiv (Adaptive Cruise Control), sistem de control electronic al stabilității cu protecție în caz de răsturnare și cu un sistem care previne pierderea controlului mașinii atunci este atașată o remorcă.

La bord, liniștea specifică unui SUV este asigurată de o antifonare mai bună, de geamuri mai groase și, nu în ultimul rând, de un sistem botezat Active Noise Control, care, concret, încearcă se neutralizeze zgomotele din cabină emițând sunete pe frecvențe similare.

Verdict Newsweek

+ Ambianță și confort la volan, performanțele în off-road, rularea sigură pe asfalt, calitatea percepută la interior, bena cu jaluzea etanșă (opțional), sistemele de asistență, priza cu invertor de 220V.

Arhitectura prea simplă a bordului, turometrul digital mic și greu de citit, bacheta spate destul de incomodă, lipsa unui sistem de asistență video la
360 de grade.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te