GALERIE FOTO Cum se lucrează în uzina Ford Craiova după reluarea producției

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 05.05.2020 - 12:10

Ford a reluat gradual producția în uzina de la Craiova luni, 4 mai. Pentru început, lucrează doar o tură din trei, iar producătorul a implementat o serie de măsuri stricte pentru siguranța și protejarea sănătății angajaților în contetul pandemiei de COVID-19.

SHARE

Pe lângă implementarea tuturor reglementărilor generale privitoare la protejarea sănătății, Ford a recurs în unele cazuri chiar și la măsuri mai stricte decât cele aflate în vigoare în prezent, care se aplică la nivel global pentru Ford Motor Company, pentru a asigura tuturor angajaților cea mai bună protecție posibilă.

Iată câteva dintre măsurile comunicate angajaților Ford Craiova, în cadrul planului de revenire la serviciu pe data de 4 mai:

·        Completarea zilnică a unui formular online de autoevaluare a sănătății pentru a se permite accesul în uzină. Pentru a reduce potențialul risc de expunere a angajaților noștri, compania a decis să solicite angajaților să completeze un chestionar online sau pe hârtie înainte de a se deplasa la Ford și de a intra într-o unitate Ford. Acesta este un chestionar simplu privind starea de sănătate individuală. Dacă răspunsul este NU la toate aceste întrebări, angajatul poate veni la serviciu; dacă răspunsul este DA la una (sau mai multe) dintre întrebări, angajatul NU poate veni la serviciu și va primi informații suplimentare pe care trebuie să le urmeze.

·        Instalarea dispozitivelor de scanare a temperaturii la fiecare poartă de acces pentru a identifica persoanele care au febră. Nu toată lumea care are febră are COVID-19. Cu toate acestea, febra este frecvent unul dintre simptomele infectării cu acest virus. Pentru a proteja pe toți cei care lucrează în uzina Ford Craiova, persoanelor cu o temperatură corporală ridicată nu li se va permite accesul în uzină.

·        Măsuri de distanțare socială - Angajații sunt rugați să păstreze o distanță de cel puțin 2 m față de cei din jur și să evite formarea unor grupuri mai mari de 3 persoane. Angajații sunt sfătuiți să nu cumpere alimente neambalate și toate cantinele din secții, automatele, bucătăriile unde se prepară mâncarea și facilitățile din zona de odihnă, adică frigidere sau cuptoare cu microunde nu vor fi puse în funcțiune. Cu toate acestea, chioșcurile din interiorul uzinei vor fi redeschise în timp ce plățile cu cardul sunt încurajate.

·        Acțiuni sanitare – Întreg personalul din incinta companiei va fi obligat să poarte mască de față și, în plus, în anumite situații, o vizieră, pentru a reduce riscul de răspândire a infecției în fabrică. Compania a suplimentat nu numai materialele de curățare, dar și frecvența acestor activități în întreaga fabrică, începând cu luna trecută. Angajaților li se va oferi, de asemenea, acces la materiale de curățare corespunzătoare, pentru a se asigura că își pot păstra curate propriile zone de lucru și că pot păstra o igienă personală corespunzătoare.

·        Asigurarea unor “truse de îngrijire personală” - compania va oferi tuturor angajaților echipamente de protecție personală la locurile lor de muncă. Acestea includ măști pentru față, un termometru reutilizabil și alte obiecte de igienă.

·        Transport către/ de la Ford - Compania a contactat furnizorii de transport interni și externi și le-a comunicat să asigure suficiente autobuze / tramvaie pentru transportul public cât și curse speciale suplimentare, deoarece este recomandat ca gradul de ocupare al mijlocului de transport să fie sub 50%. În cazul transportului personal, compania a recomandat deplasarea a cel mult 2 persoane într-o mașină: șoferul și o persoană pe bancheta din spate, în partea opusă șoferului.

Totodată, Ford produce măști de față și le distribuie gratuit angajaților și vizitatorilor fabricii, care sunt obligați să le poarte. Iar în plus, Ford Craiova produce propriile viziere, asigurând un nivel suplimentar de protecție pentru unele operațiuni din cadrul uzinei.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te