Mazda CX-3 G121 MT6 4x2 - Tinerețe fără bătrânețe

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 01.03.2019 - 07:23

Fără doar și poate, Mazda a tras lozul câștigător cu design-ul 
Kodo – Sufletul mișcării și filosofia Jinba Ittai, care pune accentul pe simbioza dintre „jocheu“ și caii putere.

SHARE

După patru ani de carieră în segmentul SUV-urilor urbane, CX-3-ul continuă să fie un adevărat Casanova, în ciuda concurenței din ce în ce mai acerbe și a design-ului interior rămas în urmă.

În 2015, când a apărut, CX-3-ul nu prea avea adversar pe partea de lifestyle decât în pielea Nissan-ului Juke și a Mini-ului Countryman, care face parte din altă clasă. Acum, aproape toți constructorii au un câte un model urban „cocoțat“, fie că vorbim despre Volkswagen T-Roc, Citroen C3 Aircross, Hyundai Kona, Seat Arona, Opel Crossland X, Peugeot 2008, Ford EcoSport, Honda HR-V, etc.. Însă, după facelift-ul minor suferit toamna trecută, atractivitatea SUV-ului Mazda de segment B a rămas o constantă.

Schimbările de design au vizat în principal grila frontală, menită să confere mai multă sportivitate, și montanții laterali care sunt colorați în nuanța negru piano. Iar, în spate, stopurile dispun de tehnologie LED.

Habitaclul a rămas la fel, chiar dacă ar fi fost loc de mai bine, cel puțin la nivelul design-ului mult prea cuminte în raport cu exteriorul, dar pasagerii CX-3-ului facelift beneficiază de tapițerii și materiale noi pe bord, pe panourile portierelor și la mânere. Frâna de parcare clasică a lăsat locul uneia acționate electric, iar consola centrală integrează și o cotieră, pentru mai mult confort.

15.390€ 

este prețul de bază pentru Mazda CX-3
G121 Emotion, TVA inclusă.

Poziția la volan este ușor sportivă și confortabilă. Doar șezutul scaunului ar fi putut să fie puțin mai lung. Volanul în trei spițe oferă o priză foarte bună, iar planșa de bord, chiar dacă a ajuns destul de banală față de cele regăsite pe unii adversari, este intuitivă și ergonomică.

Consola centrală a fost, însă, redesenată, iar lipsa levierului frânei de mână a fost folosită pentru crearea unui spațiu mai mare de depozitare în cotieră. Sistemul multimedia, care, acum, e compatibil cu Apple CarPlay și Android Auto, dispune de același display „înfipt“ în bord și de aceeași grafică intuitivă, dar simplistă.

Pe bacheta spate este loc suficient pentru doi adulți, cu condiția să nu depășească 1,8 metri înălțime. Iar portbagajul de 350 de litri ajunge pentru cumpărăturile de weekend sau două trollere, însă sania copilului nu prea încape decât dacă se renunță la podeaua mediană.

Virilitate aspirată

Am mai spus-o și repet. Mazda merită toate laudele pentru performanțele motoarelor sale atmosferice pe benzină și pentru faptul că nu a căzut pradă downsizing-ului. SkyActive-G-ul aspirat de 2.0 litri şi 121 de cai putere se bate liniştit cu motoraşele „subunitare“, în trei sau patru cilindri, de aceeaşi putere, și le domină liniștit la rafinament.

În ciuda cilindreei mari, hulite în ultimul timp de majoritatea producătorilor, benzinarul Mazda nu a sărit de 8,8-9,0 l/100 km iarna în traficul „liniștit“ din București, plus puțină joacă prin zăpadă, pentru a vedea dacă garda la sol de 154 mm (Dacia Sandero are 132 mm) ajută sau nu crossover-ul. Răspunsul este da, nu rămâi suspendat prea repede, deși mașina testată nu avea 4x4.

La drum, computerul s-a mulțumit să afișeze 6,8-7,0 l/100 km, în ciuda abuzurilor pe viraje pentru a pune la treabă sistemul G-Vectoring Control (GVC), un sistem care se referă la controlul dinamicii mașinii prin corelarea datelor primite de la motor, transmisie, șasiu și caroserie.

Concret, acesta variază cuplul motor pentru a optimiza încărcarea pe fiecare roată. Și se simte. Dacă nu alunecă pe jos, CX-3-ul se aruncă cu tupeu pe viraje, scrâșnește, începe să țopăie puțin de spate, dar nu deviază decât târziu, chiar și cu electronica decuplată.

Altfel, merită notat cu plus compromisul bun pe care îl face suspensia în ceea ce privește stabilitatea și absorbirea cu stoicism a gropilor. Și nu trebuie uitată timoneria cutiei manuale în șase trepte. La fel ca și la alte modele Mazda, este o adevărată operă de artă. Cursa schimbătorului este atât de scurtă încât te poți juca doar din încheietura mâinii, iar declicul pe care-l simți la intrarea în treaptă te face să visezi la o mașină mult mai puternică și mai sportivă.

Verdict Newsweek România

+

Motor silențios, elastic și prompt în reacții; timonerie exemplară; ținută de drum ușor sportivă; suspensie „mută“ și permisivă cu gropile; design inconfundabil.

Portbagaj neprietenos cu săniile; arhitectură interioară lipsită de emoție; zgomot aerodinamic destul de pronunțat la viteze superioare.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te