Cele trei modele accesibile la care Skoda ar renunța după introducerea normei Euro 7. Nu rentează

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 20.03.2023 - 18:38
Norma de poluare Euro 7: Skoda ar putea închide fabrica de mașini accesibile. Sunt 3.000 de job-uri. - Foto: Skoda
Norma de poluare Euro 7: Skoda ar putea închide fabrica de mașini accesibile. Sunt 3.000 de job-uri. - Foto: Skoda

Trecerea la norma de poluare Euro 7 în forma actuală dă grele bătăi de cap constructorilor din cauza costurilor pe care le presupune. Skoda atenționează că va fi nevoită să renunțe la modelele accesibile Fabia, Scala și Kamiq și să închidă fabrica în care se fac.

SHARE

Constructorul auto ceh Skoda va trebui să elimine 3.000 de locuri de muncă și să renunțe la unele modele, dacă standardul de emisii poluante „Euro 7” al Uniunii Europene va fi implementat în forma sa actuală, a avertizat, în cadrul unei dezbateri televizate, un membru al consiliului de administrație al Skoda, relatează Reuters.

"Dacă Euro 7 este aprobat în forma actuală, ar însemna pentru Skoda Auto să închidă o fabrică, pentru că am înceta să mai producem modelele mai mici - Fabia, Scala, Kamiq - ceea ce înseamnă că cel puțin 3.000 de locuri de muncă ar fi afectate", a declarat Martin Jahn, membru al consiliului de administrație al Skoda, care face parte din Volkswagen AG. 

În total, peste 10.000 de locuri de muncă ar fi în pericol în Republica Cehă, inclusiv la furnizorii Skoda, a adăugat Martin Jahn.

Citește și: Trecerea la norma de poluare Euro 7 va scumpi mașinile cu 3.000-5.000 €. Dacia Logan, la 18.400 €?

Cele trei modele Skoda mai mici și, implicit mai accessibile, Fabia, Scala și Kamiq, au reprezentat aproape o treime din livrările Skoda către clienți în 2022.

Miniștrii transporturilor din Cehia, Germania, Italia, Italia, Polonia, Portugalia, România, Ungaria și Slovacia s-au întâlnit luni, 20 martie, pentru a discuta despre modificarea Euro 7.

Constructorii auto europeni, despre normele Euro 7: Beneficiul, marginal. Prețurile mașinilor vor „bubui”

Asociația Constructorilor Europeni de Automobile a afirmat că propunerile Comisiei Europene privind noile norme de poluare Euro 7 sunt nerealiste și cu beneficii limitate pentru mediu, iar prețurile autovehiculelor vor crește considerabil.

Asociația Producătorilor de Automobile Europeni (ACEA) a declarat că are serioase îngrijorări cu privire la propunerile Comisiei Europene de noi standarde privind emisiile de poluanți Euro 7/VII pentru mașini, camionete, camioane și autobuze. 

ACEA spune că, cu regulile actuale Euro 6/VI, UE are cele mai cuprinzătoare și stricte standarde pentru emisiile de poluanți (cum ar fi NOx și PM) din lume. Iar emisiile de gaze de eșapament sunt deja la un nivel abia măsurabil, datorită tehnologiei de ultimă oră a vehiculelor. 

Studiile recente arată că reînnoirea flotei mai vechi cu cele mai recente vehicule Euro 6 – alături de electrificarea vehiculelor noi – ar asigura o reducere cu 80% a emisiilor de NOx din transportul rutier până în 2035, comparativ cu 2020. Cele mai stricte scenarii Euro 7/VII ( zero emisii de NOx) ar reduce emisiile de NOx cu mai puțin de 5% suplimentar pentru mașini și camionete și cu doar 2% suplimentar pentru camioane.

Citește și: Electrificarea forțată a mașinilor va costa aproape 1.200 de miliarde de dolari până în 2030

„Industria auto își ia foarte în serios rolul de a reduce atât emisiile de CO2, cât și alte emisii poluante. Anul trecut am făcut o propunere foarte constructivă pentru un nou standard Euro 7 care ar aduce o reducere majoră a poluanților îmbunătățind astfel calitatea aerului (...) Din nefericire, beneficiul pentru mediu al propunerii Comisiei este foarte limitat, crescând totodată considerabil costul vehiculelor. Se concentrează asupra condițiilor extreme de condus care nu au nicio relevanță în viața reală”, a explicat Oliver Zipse, președintele ACEA și CEO al BMW Group. 

De asemenea, ACEA consideră propunerile Comisiei Europene pentru Euro 7 „neglijează complet trecerea rapidă la vehiculele cu emisii zero și, totodată, ignoră efectul viitoarelor obiective”.

Citește și: UE a semnat certificatul de deces al mașinilor pe benzină și motorină. Risc de „efect Havana”

„Pentru a se conforma noilor norme, producătorii de camioane vor trebui să mute resurse substanțiale de inginerie și financiare de la vehiculele electrice cu baterii și celule de combustibil înapoi la motorul cu ardere internă. Acest lucru va afecta grav tranziția noastră la vehicule cu emisii zero. Nu e un proiect bun nici pentru climă, nici pentru sănătatea oamenilor, nici pentru industrie”, a declarat Martin Lundstedt, președintele consiliului pentru vehicule comerciale al ACEA și CEO al Volvo Group, într-un comunicat al ACEA.

„Factorii politici ar trebui să se concentreze asupra măsurilor care accelerează reînnoirea flotei, acordând prioritate investițiilor în vehicule cu emisii zero, care vor avea un impact mult mai mare atât asupra calității aerului, cât și asupra reducerii emisiilor de CO2”, a mai spus Lundstedt.

Pachetul legislativ Euro 7/VII nu va fi probabil gata înainte de mijlocul anului 2024, mai ales având în vedere lista lungă de teste suplimentare pe care o acoperă. Datele de implementare propuse – iulie 2025 pentru mașini și camionete și iulie 2027 pentru vehiculele grele – sunt descrise de ACEA ca fiind nerealiste, având în vedere numărul mare de modele și variante de vehicule care trebuie dezvoltate, proiectate, testate și omologate înainte de atunci.

Comisia Europeană a prezentat joi, 10 noiembrie 2022, o propunere de reducere a poluării aerului la autovehiculele noi vândute în UE prin adoptarea normelor Euro 7. Propunerea Comisiei va fi înaintată Parlamentului European și Consiliului în vederea adoptării acesteia de către colegislatori.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te