Rusia a reînceput producția „legendarului” Moskvich după 20 de ani. Noul model, cu piese chinezești

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 23.11.2022 - 16:13
Moskvich 412 / Foto: Profimedia

În lipsă de alternative după retragerea constructorilor occidentali și pe fondul sancțiunilor internaționale din cauza războiului din Ucraina, Rusia a repornit producția de mașini Moskvich la fosta fabrică deținută de Renault, după 20 de ani de la dispariția mărcii sovietice.

SHARE

După ce Renault a părăsit Rusia în mai, din cauza sancțiunilor impuse Moscovei pentru invadarea Ucrainei, cedându-și activele către statul rus pentru o rublă, fosta fabrică Renault de la Moscova a fost redenumită oficial, la începutul lui iunie, JSC Moskvich.

La conducerea „noului” constructor auto rus a fost numit Dimitri Pronin, fost director adjunct al departamentului de transport al orașului Moscova, iar, după reorganizarea fluxurilor, miercuri, 23 noiembrie, JSC Moskvich a anunțat reluarea producției, potrivit Automotive News Europe.

Citește și: Efectul sancțiunilor: Piața auto din Rusia se închină la China. Mașini occidentale, doar pe sub mână

De asemenea, JSC Moskvich și-a setat și ținte ambițioase. Până la sfârșitul anului 2022, adică în mai puțin de o lună și jumătate, vrea să producă deja 600 de mașini, iar în 2023 vrea să ajungă la 50.000 de unități.

Noul Moskvich, un SUV pe o platformă chinezească

Industria auto din Rusia e la pământ, după „Exit”-ul producătorilor occidentali. Iar dealerii care anterior furnizau mașini din străinătate nu prea mai au ce vinde. Din cauza rupturii lanțurilor obișnuite de aprovizionare și a interdicțiilor totale de import de mașini scumpe, aceștia au fost nevoiți să recurgă la schema gri sau chiar să abandoneze treptat comerțul cu mașini străine, limitându-se doar la stocurile acumulate.
 
 
Prin urmare, în lipsă de „know how” și alternative, noul Moskvich, un SUV de oraș, va fi construit, potrivit unor informații neoficiale, pe o platformă pusă la dispoziție de chinezii de la Anhui Jianghuai Automobile Co. (JAC). 

Pentru început, analistului rus Sergei Burgazliev, citat de Vedomosti, spune că soluția este asamblarea de colecții SKD, cu motoare termice trimise din China.

Apoi, după retehnologizare, Moskvich ar putea produce versiuni ale modelelor electrice JAC iEVS4 sau JAC iEVS7.

Primul Moskvich, un Opel Kadett modificat

Istoria uzinei auto de lângă Moscova începe din anii 1930, când fabrica producea automobile Ford. Apoi, după ce rușii au luat din Germania o linie de producție de mașini Opel, la scurt timp după încheierea celui de-al doilea Război Mondial, au apărut marca și modelele Moskvich. Primul model „propriu” a fost Moskvich-400 (1946), un Opel Kadett puțin modificat.

Din anii 1950, rușii au început să facă modele Moskvich proiectate de inginerii sovietici, precum Moskvich 402, Moskvich 407, Moskvich 412 sau Moskvich 2140. Ca idee, Moskvich 412 a fost prima mașină sovietică care obținut certificate internațional de siguranță, trecând testele de siguranță din Franța, Suedia și Germania de Vest, de exemplu.

Ultimul model Moskvich a fost Moskvich 2141, comercializat sub numele Aleko, care a invadat și străzile din România la începutul anilor  1990. Design-ul său era influețat de Simca 1307.

După destrămarea URSS, la începutul anilor 1990, Moskvich s-a zbătut să supraviețuiască. În 2002, a declarat falimentul și a intrat în lichidare. Iar din 2005, după ce Renault a preluat controlul AvtoVaz, cel mai mare producător auto din Rusia, uzina lângă Moscova a început producția de modele precum Duster, Kaptur și Nissan Terrano, având o capacitate de aproximativ 180.000 de unități pe an.

 
 
 
 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te