VIDEO Musk a prezentat Tesla CyberCab, robotaxi-ul fără volan și pedale. Ciudat, are formă de coupe

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 11.10.2024 - 11:06

Multimiliardarul excentric Elon Musk a prezentat Tesla CyberCab, robotaxi-ul fără volan și pedale pe care l-a tot promis de mai mulți ani. Ciudat, are formă de coupe, două uși de tip „aripi de pescăruș”, ca la Model X, și două locuri. Producția va începe în 2026, însă.

SHARE

Robotaxi-ul Tesla este, în sfârșit, aproape gata. Elon Musk a sosit evenimentul „We, Robot” al Tesla („Noi, roboții” - o aparentă aluzie la povestirile științifico-fantastice „Eu, robotul” ale scriitorului american Isaac Asimov), de joi, 10 octombrie 2024, organizat la studiourile Warner Bros de lângă Los Angeles, la bordul unui CyberCab fără șofer, și a prezentat conceptul, dezvăluind și un „Robovan”, un mini-autobuz electric autonom care, potrivit excentricului miliardar, va revoluționa transportul în comun urban.

Citește și: Elon Musk anunță intrarea în producție a primei mașini fără volan și pedale: un „robotaxi” Tesla

Musk a prezentat Tesla CyberCab, robotaxi-ul fără volan și pedale. Ciudat, are formă de coupe

CyberCab, taxiul Tesla fără șofer, are o caroserie, ciudat, în formă de coupe cu două uși de tip „gull wing” și un design ce amestecă elemente de la Model Y și Cybertruck.

Mașina nu are volan sau pedale de frână și accelerație, „bordul” fiind alcătuit dintr-un simplu display de mari dimensiuni. 

Citește și: Tesla abandonează ideea mașinii electrice ieftine, de 25.000 $, dar face robotaxi. Musk: „Minciună”

Musk a ajuns la evenimentul „We, Robot” într-unul dintre cele 20 de CyberCab-uri realizate pentru teste de Tesla și a spus că autovehiculul va intra în producție în 2026 și va avea un preț mai mic de 30.000 de dolari.

Miliardarul a estimat că operarea Tesla CyberCab va costa 20 de cenți pe milă (1,6 km), iar încărcarea va fi inductivă, nefiind necesare prize.

Citește și: Dezastru, pentru mașinile electrice Tesla. Veniturile nete au scăzut cu 45% în T2. Ce face Elon Musk

Robotaxi-ul Tesla, condus de inteligența artificială

Elon Musk a explicat că robotaxi-ul Tesla se bazează pe inteligență artificială și camere video și nu are nevoie de alte echipamente hardware, ca taxiuurile autonome realizate de alte companii.

Abordarea este apreciată de investitori și analiști ca fiind o provocare atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere al reglementărilor.

„Viitorul autonom este aici (...) Avem 20 de mașini complet autonome aici, în seara asta. Veți vedea modele Y și Cybercab. Toate fără șofer”, a declarat Musk, în deschiderea evenimentului „We, Robot”.

După CyberCab, Musk a prezentat un vehicul mai mare, un mini-autobuz cu 20 de locuri, care se conduce singur, numit Robovan, precum și robotul umanoid Optimus de la Tesla.

„Robotaxi sharing”, noul plan al lui Elon Musk

Planul lui Musk este de a opera o flotă de taxiuri Tesla care se conduc singure și pe care pasagerii le pot apela prin intermediul unei aplicații.

Dar, proprietarii individuali de Tesla vor putea, de asemenea, să câștige bani prin intermediul aplicației „Robotaxi”, prin listarea vehiculelor lor ca robotaxi.

Musk a promis că Tesla va opera robotaxi-uri din 2019

Musk a declarat în 2019 că este „foarte încrezător” că Tesla va avea robotaxi-uri operaționale până în 2020.

Evident, promisiunea lui Musk a fost ratată, ca și altele, de altfel. Abia la începutul lui 2024, Musk a început să vorbească din nou de robotaxi, pentru a distrage atenția că a renunțat la planurile de a construi o mașină electrică Tesla mică și mai ieftină, sub 25.000 $, considerată esențială pentru contracararea încetinirii cererii de vehicule electrice.

Tesla riscă să înregistreze în acest an primul declin al livrărilor din istorie, deoarece stimulentele de cumpărare nu au reușit să atragă suficienți clienți către gama sa de vehicule electrice învechite.

Reducerile abrupte de prețuri menite să compenseze ratele ridicate ale dobânzilor au comprimat, de asemenea, marjele de profit.

„Totul arată bine, dar nu prea s-au spus multe în termeni de termene, sunt acționar și destul de dezamăgit. Cred că piața dorea termene mai clare”, a declarat Dennis Dick, trader de acțiuni la Triple D Trading, informează Reuters.

„Nu cred că a spus prea multe despre nimic... Nu a dat prea multe informații”, a mai spus Dennis Dick, după prezentările lui Musk de la evenimentul „We, Robot”.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te