Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat joi că decizia Curţii Constituţionale asupra ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind starea de urgenţă „conţine numeroase fracturi logice”, precizând că OUG 1/1999 este inatacabilă.
În contextul luptei anti Covid-19, primarul Constanței, Decebal Făgădău și viceprimarii Dumitru Babu și Costin Răsăuțeanu s-au lăudat cu o donație în aparate și kituri de testare, făcută către Spitalului de Boli Infecțioase Constanța.
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, avertizează că „riscul revenirii la (măsurile de) izolare este foarte real” în ţările care în prezent relaxează măsurile de distanţare socială.
Premierul Ludovic Orban a anunțat joi că amenzile pentru neresectarea ordonanțelor militare au revenit la nivelul anterior Ordonanței de Urgență care a mărit valoarea acestora, OUG declarată neconstituțională de CCR.
Prefectul de Alba şi şefii Poliţiei, Jandarmeriei şi ISU s-au deplasat joi în comuna Săliştea, un focar mare de coronavirus unde a existat o reticenţă a unor localnici în a fi testaţi, pentru a oferi explicaţii cetăţenilor cu privire la importanţa respectării măsurilor legale.