Păstrând regulile şi indicaţiile autorităţilor nu facem altceva decât să ne protejăm pe noi, pe cei apropiaţi, să uşurăm munca doctorilor, a spus eclesiarhul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.
Aproape toată Europa este în lockdown parțial din această săptămână, sau chiar de mai mult timp, deși multe țări stau mai bine ca noi în privința gestionării pandemiei. România urmează să aplice restricții începând de luni.
Programul de restructurarea al companiei Tarom prevede disponibilizarea a 600 de angajați. Până acum, peste 100 de persoane au preferat să plece voluntar și vor primi între șase și opt salarii medii compensatorii.
Lansat în 2004, ceasul Richard Mill -005 „Felipe Massa” AG TI din platină a fost realizat într-o ediție limitată de 40 de piese, iar modelul prezent în licitație are un preț de pornire de 57.000 de euro, raportat la o valoare de piață cuprinsă între 100.000 și 200.000 €.
Guvernul României a inițiat două măsuri care să vină în ajutorul sportivilor din România. Este vorba despre vouchere de 300 de lei pentru echipament și vouchere de 150 de lei pentru susținerea activității sportiv de performanță.