Circulaţia se va desfăşura pe toată durata sărbotorilor, până pe 9 ianuarie, însă apoi traficul va fi întrerupt pentru a fi montat tăblierul pe tronsonul care traversează linia de tramvai, a mai spus edilul.
„Având în vedere finalizarea unor noi lucrări la Pasajul Doamna Ghica, începând de astăzi, 21 decembrie, a fost deschisă circulaţia pe Şoseaua Colentina, atât pe linia de tramvai, cât şi pe carosabil, pe sensul de mers spre Obor. Circulaţia se va desfăşura astfel pe toată perioada Sărbătorilor, până pe data de 9 ianuarie. Începând cu această dată, traficul pe linia de tramvai va fi întrerupt în vederea montării tablierului pe tronsonul care traversează linia de tramvai”, a scris Nicuşor Dan, miercuri pe Facebook.
Citește și: Patriarhul Daniel va ține slujbe în Ajunul Crăciunului și de Anul Nou în Catedrala Patriarhală
El a adăugat că, până în prezent, „au fost finalizate toate lucrările subterane şi cele de pe străzile adiacente, iar în acest moment se lucrează la asamblarea, sudarea şi montarea tronsoanelor de tablier metalic aferente structurii podului, conform graficului de execuţie”.
Citește și: VIDEO Salam, amenințat cu moartea pe TikTok, i-a făcut plângere penală lui Costeluș de la Clejani