Satul Ireşti din comuna Vidra era cunoscut în vremurile de demult pentru meşterii săi olari care produceau ceramica ce purta numele satului, "ceramica de Ireşti". Astăzi, un singur meşter olar duce mai departe tradiţia satului a cărui îndeletnicire de bază a fost olăritul.
Liderii care participă la prima reuniune a Comunităţii Politice Europene (CPE) consideră invazia rusă în Ucraina ca inacceptabilă, a declarat joi, la Praga, cancelarul german Olaf Scholz.
Parlamentul European îndeamnă, într-o rezoluţie adoptată joi, statele membre UE şi alte ţări care sprijină Ucraina să îşi intensifice masiv asistenţa militară pentru această ţară, în special în domeniile solicitate de guvernul ucrainean.
Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea, medic primar neurochirurgie şi director ştiinţific al Spitalului Clinic SANADOR, susține că după vârsta de 44 de ani, nu mai ai voie mici, cârnați.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că Guvernul a adoptat plafonarea preţului la lemnele de foc pentru a preveni anumite speculaţii care ar putea să apară în situaţia unei crize energetice, iar unii furnizori ar putea cere preţuri exagerate.