În momentul în care a aterizat la Minsk, jurnalistul Roman Protasevici a fost condamnat la moarte, spune profesorul Armand Goșu, specialist în spațiul ex-sovietic.
Aproape două treimi dintre medicii de familie au declarat, în cadrul unui studiu, că nu sunt siguri de diagnoticele puse de la distanță, în timpul pandemiei. Doar un sfert au avut încredere în luarea deciziilor de la distanță.
Comisarul Adina Vălean, care răspunde de transporturi în cadrul Comisiei Europene, a fost criticată masiv pe Twitter de unii lideri europeni, după o postare despre deturnarea de către regimul Lukașenko a avionului cu Roman Protasevici.
Cum au ajuns românii să se teamă de vaccinul anti-COVID-19? Neîncrederea în știință, introdusă prin școli. Incoerența autorităților a fost importantă. Dar la fel de relevant este și impactul Antena 3 și RTV. La sate și nu numai.
Deturnarea unui avion civil pentru arestarea unui opozant al președintelui Aleksandr Lukașenko este un precedent periculos, care ar putea fi folosit și de alți dictatori, potrivit lui Cristian Diaconescu, președintele PMP și fost ministru de Externe.