Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a intrat vârtos în siajul intereselor Rusiei cu gazele de șist de la Pungești, cele din Marea Neagră, aurul de la Roșia Montană. A părăsit USR după scandalul Coaliția pentru Familie. A rămas nedespărțit de pro rusul Matei Păun.
O editură românească a început să umple rafturile librăriilor din țară cu volume despre realizările din China comunistă. Ba chiar a lansat o serie cu discursurile complete ale dictatorului chinez. Patronii acestei edituri au totodată contracte de milioane și cu statul român.
Cea mai mare companie de pe piața românească, OMV Petrom, este foarte aproape să implementeze o procedură prin care îi va putea monitoriza electronic pe toți angajații săi în investigații criminale. Nu se știu încă care sunt motivele unei astfel de decizii.
Campionatul European din acest an este deja istorie. La fel și incredibila înșelăciune pusă la cale de FRF pentru a-și masca eșecul.
Activistul de mediu și pentru protecția animalelor, Gabriel Păun, a devenit milionar din aceste activități în nici 15 ani. El a proferat o serie de amenințări directe la adresa jurnaliștilor. Alegem să nu ne lăsăm intimidați și îi publicăm integral veniturile.