Alexandru Giugaru a fost unul dintre cei mai populari actori români, rivalizând cu Vasiliu Birlic sau Constantin Tănase.
Alexandru Giugaru s-a născut la data de 23 iunie 1897, în Huşi, în urmă cu exact 126 de ani. El rememorează, la 80 de ani, pentru revista Teatrul ce l-a atras la teatru.
„În oraşul meu natal, Huşi, prin anii 1906—1907 exista o berărie, cu numele „La pivniceru" , unde veneau fel de fel de artişti. Printre aceştia, şi un oarecare Iorgu Tomescu: purta joben şi floare alb la buton. Cânta cuplete şi spunea monoloage. Tata obişnuia să mă ia cu el, că şi lu îi plăceua artiştii. Nu mi-am mai luat gândul de la Iorgu Tomescu şi mi-am spus, în sinea mea, că aista e cel mai mare om, ca el trebuie să ajung. Mai târziu a venit şi Tănase... Huşiul a însemnat primul meu gând, primul meu imbold către teatru”, spune în revista Teatrul din 1978.
Citește și: Florin Zamfirescu dezvăluie de ce a murit Adrian Pintea, colegul său de cameră. În ce capcană căzuse
Giugaru a fost un actor foarte popular.
L-am întrebat, la un moment dat, de unde socoate că-i vine calificarea de artist „popular”. „Asta – mi-a răspuns – s-ar putea să provină și din aceea că, pentru mine, realismul înseamnă totul în artă. Eu trebuie să fiu, din toate punctele de vedere, acela pe care-l joc și nimic altceva. Nu-mi place să șarjez, să afectez, să împopoțonez rolul cu farafastîcuri; așa joc de când m-am urcat prima oară pe scenă și așa voi juca totdeauna. Timpul nostru și concepțiile noastre despre teatru îmi dau dreptate și mă încurajează să merg pe acest drum. Dacă de aici vine calificativul de popular, foarte bine.”
Citește și: Kirk Douglas trebuia să joace în „Dacii”, cu Amza Pellea. De ce l-a refuzat pe Sergiu Nicolaescu
Alexandru Giugaru rămâne, prin tot ceea ce a fost, o figură fabuloasă a teatrului românesc, unul din acei artiști geniali care i-au sporit mereu faima și i-o conservă în veac“, potrivit ziarulmetropolis.ro
A făcut toate compromsiurile pentru a fi actor
„Se ducea pe la toate trupele ambulante să dea cu mătura, în speranţa că o să fie angajat. Când, în final, s-a angajat la un teatru, l-a chemat pe taică-su la Bucureşti, ca să-i arate ce domn a ajuns. Oricum, îl anunţase în scris, printr-o scrisoare, că se făcuse actor. Şi taică-su, bunicul meu, cu un umor absolut genial, i-a răspuns:
„Sandule, aicea or venit unii cu bâlciu şi m-am uitat. Nu era nici unul ca tine pe sârmă!. Când juca la Revistă, tata se numea Giugaru Sandy Huşi. Era un tip fenomenal. Stau şi mă întreb dacă eu chiar sunt progenitura lui”, a povestit fiica lui.
La aniversarea vârstei de 80 de ani i se ia un interviu în aceeași revistă Teatrul. Actorul rememorează cariera sa. El și-a amintit și că a fost elevul Luciei Sturza Bulandra.
„S-a găsit la un moment dat un prieten care mi-a cerut actele ca să mă înscrie la Conservator. I le-am dat. Era prin anul 1922. Trecuse multă vreme şi aproape uitasem. Cînd, într-o zi, îmi spune pe stradă: „Poimîine te prezinţi la examen. Te-am înscris". „Cum aşa ? Habar n-am de nimic". „Învaţă şi tu ceva, de exemplu rolul Catindatului din D-ale carnavalului". M-am prezentat, nu tocmai în apele mele. În comisie erau Lucia Sturdza Bulandra, Ion Livescu, N. Soreanu, Nona Ottescu, Nottara...
Eu fusesem propus pentru anul II, nu pentru anul I, fiindcă eram de acum actor, aveam şi o insignă de la Societatea „Scena". Încep să spun rolul, mă potienesc, îmi suflă unul, dar era cam bâlbîit... „Destul, zice Livescu, privindu-mă rece prin monoclu — altceva mai ştii ?" „Nu". „Mulţumesc". M-am lămurit imediat şi am plecat. Peste doua zile am fost chemat de directoarea companiei Bulandra.
Un actor curtat
„N-ai reuşit la examen — mi-a spus — dar să vii la mine la clasă, în anul II. Să ştii însă că sunt rea". Aşa o fi fost, dar mie mi-a prins bine. Chiar din timpul cursurilor am şi fost angajat în companie. Printre primele roluri ce mi s-au încredinţat aici, a fost şi Zemleanika din Revizorul, cu care am făcut şi turneu. Primeam mereu scrisori de la Victor Ion Popa, să vin la teatrul unde era el director.
Până în 1945 am lucrat sub îndrumarea lui Victor Ion Popa, cu unele mici întreruperi, printre care un scurt stagiu la Teatrul „Maria Ventura", unde am interpretat rolul lui Tache din Tache, Ianke şi Cadâr. Apoi, m-am angajat la Teatrul „Maria Filotti". În 1945, Niky Atanasiu m-a chemat să joc în comedia „Băi la Făgădâu” de Aurei Baranga. Am jucat cu succes.
Aurel Baranga a spus, după premieră : „Dumneata trebuie să vii la Național". „Nu mai vin - i-am zis - am „fost" de două ori şi m-am lecuit". Dar erau alte vremuri. De data asta, m-a chemat directorul însuşi. Mi-a înmânat un contract şi
o piesă. în 1946 am semnat contractul şi am învăţat rolul. Era rolul din Bădăranii de Goldoni”, a spus într-un interviu din 1958 tot din revista Teatrul.
Alexandrina Giugaru a povestit viața sentimentală complicată a tatălui.
„Tatăl meu şi tatăl mamei mele au fost colegi de bancă, la Huşi. Prin 1946, când a fost seceta aceea mare, mama îşi pierduse tatăl şi era crescută doar de mama ei. Au rămas trei fraţi, ea fiind cea mai mare. Copiii din Moldova au fost împărţiţi la familiile care puteau măcar să-i hrănească. Tata i-a spus colegului său:
"Pe Maria o iau eu, că e cea mai mare şi o dau la şcoală". Şi a luat-o. Şi sora ei, şi fratele ei au fost daţi. Tata a adus-o la Bucureşti pe Maria şi peste un an m-am născut eu. Ea avea 17 ani...
După mine, la un an şi ceva, a rămas din nou însărcinată, cu fratele meu. Atunci a luat-o oficial de nevastă”, povestește Alexandrina
I-au plăcut fetele mai tinere
Actorul nu a rămas mult timp căsătorit fiind părăsit pentru un bărbat mai tânăr. Se recăsătorește tot cu o femeie mult mai tânără așa cum aveau să fie toate viitoarele soții.
„Era cu vreo 30 de ani mai mică decât tata. Întotdeauna a avut femei mai tinere. Nici el nu mai ştia, la un moment dat, câte neveste avea. Din ceea ce mi-a povestit, legal, tata a avut nouă neveste. La un moment dat, uitând că nu e divortaţ de una dintre ele - o tipă din Timişoara sau din Cluj – s-a însurat cu alta în Bucureşti. Şi s-a trezit că este bigam!”
