Incredibila sfidare a lui Ceaușescu de către disidentul Cangeopol

Citește și

__________________

O relatare despre un curaj nebun, pe care puțini l-au avut în timpul regimului comunist: în 1988, în plină dictatură, ieșeanul Liviu Cangeopol l-a criticat pe Ceaușescu într-una dintre cele mai faimoase publicații din Franța, ironizându-l pe cel ce părea de neclintit în fruntea statului: „cea mai genială ființă care a trăit vreodată pe această planetă“.

A vorbit despre faptul că „e o sărăcie în magazine de până și noi ne mirăm“, terminând apoteotic: „Fii mulțumit, domnule Ceaușescu: vei rămâne în istorie!

Nu te va putea smulge nimeni din jilțul infamiei în care vei fi țintuit în vecii vecilor în chip de cel mai mare dușman al unui popor care nu ți-a făcut alt rău decît acela de a te fi zămislit!“.

Ulterior, Cangeopol a trimis în Occident o carte care denunța sistemul totalitar, banda pe care era înregistrată trecând granița în trusa de farduri a unei italience.

Au urmat persecuțiile Securității și plecarea în America, autoritățile române preferând să scape de o voce incomodă din interiorul lagărului comunist.

La 32 de ani de la acel moment, Cangeopol a revenit în Iași, unde a primit titlul de cetățean de onoare, „ca o recunoaștere a sacrificiilor făcute de Domnia Sa pentru apărarea demnității naționale a românilor“.

„Asta prevestește o explozie“

Liviu Cangeopol a pus pe jar Securitatea din Iași, structură condusă de Constantin Ciurlău, notoriu printre disidenți, personaj care, după 1989, a primit verdict de poliție politică.

Cu studii în Filologie, Cangeopol a debutat la 22 de ani, ca scriitor, în revista Dialog. Redactorul-șef de atunci al revistei, profesorul Alexandru Călinescu, a încercat apoi să îi publice din nou creațiile, dar a primit refuzul constant al cenzurii. „(...) era, în definitiv, un marginal, incapabil de concesii, refuzând să se supună exigențelor regimului“, a scris recent Călinescu în Laudatio din proiectul de acordare a titlului de cetățean de onoare al Municipiului Iași.

A urmat respingerea unui volum de poeme, la care era co-autor, lucru care l-a făcut să nu mai încerce să publice în țară.

A făcut parte din „Grupul de la Iași“, unul dintre importantele nuclee de atitudine anti-comunistă ale intelectualității românești de dinainte de 1989.

În 1988 a comis un gest extrem de riscant pentru acea perioadă: l-a criticat deschis pe Ceaușescu și regimul acestuia într-un interviu publicat în revista franceză Libération și reluat de postul de radio Europa Liberă. Un text care a făcut mare vâlvă și care i-a adus represiunea Securității.

Citite acum, la aproape 32 de ani de la publicare, răspunsurile uimesc prin îndrăzneală, acuratețe și viziune. Doar un exemplu din ultima categorie: „Dac-aș fi fost lider, m-ar fi îngrijorat tăcerea și lipsa totală de reacție a maselor.

Asta prevestește o explozie ce nu va mai putea fi oprită. E o iluzie să crezi că Securitatea va putea face față furiei dezlănțuite a mulțimii“. Era 1988.

O carte înregistrată pe casete

În același an, împreună cu Dan Petrescu, alt intelectual parte a disidenței numite „Grupul de la Iași“, au pus la cale un alt plan de subminare a regimului comunist.

Timp de câteva luni, cei doi au înregistrat un dialog-carte, cu scopul de a-l transmite și apoi publica în Occident. Au fost, în final, cinci casete din care au fost extrase benzile. Acestea au fost încredințate unei prietene pe nume Anna Alassio, lector de Civilizație italiană la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași.

IAȘI Scriitorul Dan Petrescu și profesorul Alexandru Călinescu i-au marcat tinerețea lui Liviu Cangeopol

Pentru a trece de frontieră, femeia le-a ascuns într-o cutie de pudră. Înregistrarea a fost transcrisă, câteva fragmente fiind citite la postul de radio Vocea Americii.

Evenimentele din decembrie 1989 și dispariția cenzurii au făcut ca dialogurile să fie publicate rapid în România, la începutul lui 1990, în volumul „Ce-ar mai fi de spus.

Convorbiri libere într-o țară ocupată“, Editura Minerva, cartea fiind republicată, în ediție revizuită și adăugită, în anul 2000, la Editura Nemira.

„În anii ‘50 aș fi fost un om mort“

După un model patentat în lagărul comunist, lui Cangeopol i s-a înlesnit plecarea, regimul lui Ceaușescu, aflat atunci sub privirile atente ale presei occidentale, preferând să scape de opozanți prin „expulzarea“ lor peste graniță. „În anii ‘50 aș fi fost un om mort pentru o asemenea vină“, recunoaște acum Cangeopol.

Ajuns în SUA, timp de 11 ani a publicat articole despre realitățile românești, criticând ceea ce se petrecea aici. S-a întors de câteva ori: „Am fost de vreo 5-6 ori în România, în Iași, prima oară în 1994, când am avut multiple motive de groază, la nivel uman, în primul rând.

Am constatat că, aproape fără excepție, toți foștii mei prieteni decăzuseră moral. Ultima oară am fost acum vreo trei ani, când groaza s-a mai diminuat, deși prietenii rămăseseră la fel. Între timp au mai murit“.

În 2010 a renunțat la jurnalismul de opinie, poate și pentru că, anterior, revenise la pana scriitorului. A publicat mai multe volume: „Exerciții de Uitare“, (Editura Integral, 2019), „Trilogia Trecerii“, (Editura Brumar, 2019), „Imponderabil - Jurnal către capătul nopții“, (Editura Integral, 2018), „Virtutea Aparențelor“, (Editura Institutul European, 2016), „Calmul Prelevat în Furtună“, (Editura Cartea Românească, 2013), „Zâmbetul, Portret al țărmului la asfințit“ (Editura Humanitas, 2007).

În paginile următoare, Newsweek România publică fragmente din interviul acordat Libération în 1988 (preluare din ediția a II-a a volumului „Ce-ar mai fi de spus. Convorbiri libere într-o țară ocupată“, p. 244-250), precum și un alt interviu, realizat recent cu Liviu Cangeopol de către Newsweek România.

În primul text a fost păstrat șapoul jurnalistului francez, precum și ortografia din volum. Intertitlurile aparțin Newsweek România.