După ce a câştigat Leul de Aur la ediţia de anul acesta la Festivalul de la Veneţia, "L'evenement", o relatare crudă despre un avort ilegal, în regia lui Audrey Diwan, a fost desemnat cel mai bun film în cadrul unei ceremonii care a avut loc luni seară, informează EFE.
Filmul este o ecranizare a romanului biografic al lui Annie Ernaux, în care autoarea descrie experienţa sa din timpul unui avort, pe când avortul era ilegal în Franţa anilor 1960.
Musicalul "Annette", de Leos Carax, a primit premiul pentru cea mai bună regie, cea mai bună imagine (Caroline Champetier) şi cea mai bună coloană sonoră (Les Sparks).
În schimb, filmul "Illusions perdues" , de Xavier Giannoli, o adaptare a romanului lui Balzac, ai cărei protagonişti sunt Benjamin Voisin şi Vincent Lacoste, a câştigat doar premiul pentru cel mai bun scenariu, deşi era nominalizat la cinci categorii.
Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină i-a revenit actorului Benoit Magimel pentru rolul său din filmul "De son vivant", o dramă a realizatoarei franceze Emmanuelle Bercot.
Agathe Rousselle a fost desemnată cea mai bună revelaţie feminină pentru interpretarea sa din filmul "Titane" de Julia Ducournau, în timp ce Thimotée Robart a fost recompensat cu premiul pentru cea mai bună revelaţie masculină, pentru rolul său din filmul "Les Magnétiques".
Citește și: Ce mai fac polițiștii români: accidente mortale, merg la bordel în uniformă, trafic de migranți
Premiile Lumieres, echivalentul Globurilor de Aur în Franţa, au fost înfiinţate în 1995 la iniţiativa ziaristului britanic Edward Behr şi beneficiază de participarea a 95 de corespondenţi străini din 36 de ţări.
Lungmetrajul "The Sisters Brothers", în regia cineastului francez Jacques Audiard, este câştigătorul ediţiei de anul trecut a Premiilor Lumieres, care au recompensat acest western cu premiul pentru cel mai bun film, cea mai bună regie şi cea mai bună imagine.