Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat, în septembrie 2023, ca urmare a unei Hotărâri a Curţii de Apel Oradea într-un dosar deschis de una dintre firmele care nu a fost validată ca şi instalator.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat că speră ca situaţia Programului Casa Vede Fotovoltaice să fie clarificată cât mai repede în instanţă, astfel încât programul să fie reluat cât mai repede.
Citește și: Românii cu panouri fotovoltaice produc curent cât 1,5 reactoare de la Cernavodă. Top-ul pe județe
90.000 români, fără fotovoltaice după ce un instalator a învins statul român. Ministrul Mediului promite că termenele vor fi prorogate
Ministrul a promis că toate termenele vor fi prorogate, astfel încât nimeni să nu piardă finanţarea.
Fechet a precizat că decizia Curţii de Apel Oradea a fost atacată cu recurs şi speră ca la primul termen situaţia să fie rezolvată – fie i se va da dreptate societăţii care a blocat programul şi va fi inclusă în acesta, fie se va da dreptate Administraţiei Fondului pentru Mediu şi programul va fi deblocat.
Ministrul Mediului a mai explicat că sunt cinci firme care au depus contestaţii similare şi se aşteaptă la decizii unitare ale instanţelor.
Citește și: Fotovoltaicele devin nerentabile după majorarea TVA prevăzută în modificarea Codului Fiscal
”Eu încerc să nu comentez deciziile instanţei (…) În acelaşi timp, nu pot să nu mă gândesc la cei aproape 90.000 de beneficiari, familii întregi, care sperau să îşi vadă instalate cât mai repede aceste panouri fotovoltaice şi tocmai din acest motiv sper să fie chestiune de zile sau săptămâni până când clarificăm această situaţie”, a declarat Mircea Fechet, la Digi24.
”Cu siguranţă se prorogă toate acele termene. Asta este ceea ce se va întâmpla, în niciun caz nu ratează cineva cu totul finanţarea din cauza acestui blocaj”, a mai declarat Fechet.
Românii nu mai iau 20.000 lei pentru fotovoltaice. Programul de 2 miliarde, blocat de un instalator
"Începând de astăzi, 26 septembrie 2023, Programul Casa Verde Fotovoltaice se suspendă ca urmare a Hotărârii Curţii de Apel Oradea nr. 199/2023 în dosarul 3168/111/2023 prin care se admite cererea formulată de reclamanta Dhelectric Systems SRL, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu.
Prin această decizie s-a dispus suspendarea executării Deciziei de soluţionare a contestaţiei privind respingerea dosarului de validare al reclamantei Dhelectric Systems SRL ca şi instalator publicat pe site-ul AFM în data de 28 august 2023 şi suspendarea întregii proceduri de publicare a listei instalatorilor validaţi, de alegere a acestora de către beneficiari şi de încheiere a contractelor de participare şi de finanţare până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului 3168/111/2023", se arată într-un comunicat al AFM.
Citește și: Peste 84.000 de români și-au pus panouri fotovoltaice și au devenit prosumatori. Rețeaua nu ține
Administraţia Fondului pentru Mediu menţionează că va depune cerere de recurs la Curtea de Apel Oradea în vederea deblocării şi reluării Programului Casa Verde Fotovoltaice 2023 în cel mai scurt timp.
Instituţia precizează că decizia de respingere a dosarului a fost contestată de instalatorul Dhelectric Systems SRL. De asemenea, în urma reanalizei în cadrul Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, s-a confirmat motivul de respingere, decizie ce a fost postată în data de 28 august 2023 pe site-ul AFM.
La începutul lunii septembrie, Ministerul Mediului a anunţat că persoanele fizice şi unităţile de cult vor putea selecta din aplicaţia informatică unul dintre cei 515 instalatori validaţi pentru a le fi verificate documentele depuse în cadrul programului "Casa Verde Fotovoltaice".
Bugetul total al acestei sesiuni este de aproape două miliarde lei, din care peste 1,7 miliarde de lei alocat persoanelor fizice şi 17,5 milioane de lei pentru unităţile de cult.
Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei, sub condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 2.000 de lei. Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa până la valoarea totală a facturii se suportă de către beneficiar din surse financiare proprii.