Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat luna trecută la cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani, iar analiştii se aşteaptă ca tendinţa să continue, un motiv de îngrijorare pentru BCE şi investitori.
Potrivit unei estimări preliminare publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 3,4% în septembrie, de la un nivel de 3% în august. Este cel mai ridicat nivel începând din septembrie 2008 şi depăşeşte cu mult obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE) de 2%. Analiştii se aşteptau ca rata anuală a inflaţiei să ajungă la 3,3% în septembrie.
"Dacă acest nivel ridicat al inflaţiei va dura mai mult timp, va avea probabil un efect mai amplu asupra prognozelor privind inflaţia", a explicat Rehn, guvernatorul Băncii Centrale a Finlandei.
Previziunile de preţ pentru următoarele trei luni, atât în sectorul industrial cât şi în retail, au început să crească
"Într-adevăr, previziunile de preţ pentru următoarele trei luni, atât în sectorul industrial cât şi în retail, au început să crească, pe fondul acestor presiuni temporare asupra preţurilor. Unii factori care au dus la majorarea inflaţiei s-au dovedit a fi mai persistenţi decât s-a crezut anterior, dar există totuşi indicii că majorarea preţurilor se atenuează", a adăugat Olli Rehn.
"Când analizăm aşteptările pentru un termen mai îndelungat, nu există o tendinţă crescătoare, iar inflaţia de bază din zona euro încă este la un nivel redus. Creşterea salariilor încă este sub media de dinaintea pandemiei, în pofida deficitului semnificativ de angajaţi", a apreciat oficialul BCE.
Rata inflaţiei în zona euro ar urma să se situeze anul acesta la 2,2%, depăşind ţinta de 2% a BCE
În iulie, după o procedură de revizuire strategică de 18 luni, Banca Centrală Europeană a anunţat modificarea ţintei sale de inflaţie la 2% pe termen mediu, renunţând la precedenta formulare potrivit căreia BCE miza pe o ţintă de inflaţie "mai mică, dar apropiată de 2%", care a creat impresia că instituţia de la Frankfurt este mai preocupată de o creştere a preţurilor peste ţinta sa decât de una mai mică.
Recent, Banca Centrală Europeană a revizuit în creştere proiecţiile privind inflaţia, pe fondul unei redresări mai rapide decât se estima, în urma pandemiei.
Preşedintele BCE, Christine Lagarde, a apreciat că, deşi perspectivele privind inflaţia în acest an au fost revizuite în creştere, depăşind ţinta de 2% a BCE, actuala majorare este aşteptată să fie temporară, iar pe termen mediu inflaţia va fi sub 2%.
Rata inflaţiei în zona euro ar urma să se situeze anul acesta la 2,2%, depăşind ţinta de 2% a BCE, şi în creştere faţă de nivelul de 1,9% previzionat în iunie
Actuala creştere a inflaţiei este rezultatul unor factori temporari, cum ar fi preţurile mai ridicate la energie, a explicat Lagarde, astfel încât inflaţia va scădea anul viitor la 1,7%, faţă de nivelul de 1,5% previzionat în iunie.
În 2023, inflaţia ar urma să se situeze la 1,5%, uşor peste nivelul de 1,4% previzionat în iunie.