Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut în decembrie 2024 cu 21,4%, față de decembrie 2023, atingând un volum de 13.807 unități.
Iar în ceea ce privește mașinile second hand înmatriculate pentru prima oară în Romania, volumul acestora a atins în decembrie 2024 cifra de 29.606 unități, ceea ce se traduce printr-o creștere cu 66% față de decembrie 2023.
Citește și: Bilanț 2024 sector auto european, an de cumpănă. Pierderi, concedieri masive, concurență din China
Ce mașini și-au luat românii în 2024? Peste 150.000 de autoturisme noi și aproape 330.000 second
Prin urmare, după cifrele peste așteptări din ultima lună a anului, piața auto din România a încheiat anul 2024 pe plus.
În total, în 2024, românii au înmatriculat 151.105 de mașini noi, ceea ce reprezintă o creștere de 4,49% față de 2023 (144.611 unități).
Dintre cele 151.105 de autoturisme noi înregistrate de români în 2024, doar 9.765 sunt mașini electrice (-32%, față de 2023), dar 58.470 unități au propulsie hibridă (+35%, față de 2023).
Citește și: Tăierea cu 50% a ecobonusului Rabla a dinamitat piața de mașini electrice. Prăbușire de 59%
Iar înregistrările de autoturisme second hand înmatriculate pentru prima oară în Romania au ajuns la valoarea de 328.834 unitati în 2024, în crestere cu 3,95% față de 2023 (316.332 unități), potrivit datelor Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI) prelucrate de ACAROM.
Citește și: Evoluție interesantă pe piața auto UE: BMW, în Top 5 cele mai vândute mărci. A bătut Renault
TOP 10 mărci de mașini noi preferate români în 2024
1. Dacia - 44.430 unități
2 Toyota - 12.818 unități
3. Skoda - 10.612 unități
4 Hyundai - 10.268 unități
5. Renault - 10.252 unități
6. Volkswagen - 9.623 unități
7. Ford - 6.493 unități
8. Mercedes - 5.430 unități
9. BMW - 4.895 unități
10. Suzuki - 4.435 unități