În ciuda pandemiei și a blocajului ofertei apărut la un moment dat, piața a continuat să crească, chiar dacă într-un ritm ceva mai redus comparativ cu anii anteriori.
În marile centre urbane au fost înregistrat creșteri variate, cu procente între 0,8% și 7,5%, față de începutul anului.
Din această perspectivă, Clujul este în frunte. Și acolo evoluția este diferențiată, cu avans de 3,2% pentru locuințele vechi și de peste 11% la cele noi. Iar metrul pătrat pentru locuințele noi bate spre 1.900 de euro.
Orașele Iași și Brașov completează podiumul, cu scumpiri de 6,1%, respectiv 4,9%.
Dintre marile orașe, Bucureștiul înregistrează cel mai mic avans, 0,8%.
Sunt evoluții care depind foarte mult de ofertă, notează specialiștii imobiliare.ro, conform digi24.ro. În Capitală se dezvoltă mult. În plus, fondul locativ este mult mai mare chiar și raportat la populație. De celalată parte, sunt alte orașe în care cererea este mare raportat la ofertă. E cazul Clujului.
De menționat că statistica este făcută pe prețul solicitat de proprietari sau după caz, dezvoltatori. Și acestea sunt negociate, uneori, și până la niveluri consistente.
De aceea, dincolo de prezentarea unor sume disparate, preferăm să prezentăm evoluția în procente, pentru că și anul trecut pe vremea asta se negocia, deși în funcție de condițiile de piață, marja de negociere se reduce, pentru o parte sau alta, notează autorii cercetării.