Ministerul Sănătăţii afirmă că are în vedere creşterea bugetului până la sfârşitul anului pentru reţeaua de asistenţă medicală şcolară în vederea completării necesarului de personal medical din cabinetele medicale de medicină generală şi stomatologică care funcţionează în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat.
"Până la sfârşitul anului, Ministerul Sănătăţii va identifica resursele financiare pentru suplimentarea unui număr de 264 posturi medici şcolari, 534 posturi asistenţi medicali pentru cabinete şcolare, 109 posturi medici dentişti, 145 posturi asistenţi medicali pentru cabinete stomatologice", se arată într-un comunicat remis joi presei.
Potrivit Ministerului Sănătății, de aceste fonduri vor beneficia autorităţile locale pentru plata medicilor şi asistenţilor şcolari care vor ocupa noile posturi.
În prezent, la nivel naţional, 1.302 medici (788 cu specialitatea medicină generală şi 514 cu specialitatea stomatologie) şi 3.630 de asistenţi medicali (3262 cu specialitatea medicină generală şi 368 cu specialitatea stomatologie) asigură servicii medicale în cabinetele de medicină şcolară.