„Actuala criză sănitară a lansat în educație provocări fără precedent. Profesorii din Europa au jucat un rol esențial în organizarea și asigurarea învățământului la domiciliu și întoarcerea (acolo unde a fost cazul n.red.) în siguranță la școală... Criza ne-a amintit cât de valoroasă, dar și exigentă, este profesia de învățător. Abilitățile și devotamentul profesorilor sunt, de asemenea, indispensabile pentru ca elevii să-și atingă întregul potențial. Dar, răsplata profesorilor este suficient de competitivă pentru a-i putea atrage și pentru a-i păstra pe cei mai calificați dintre ei?”, se întreabă autorii studiului.
Răspunsul este că numai în patru state Danemarca, Germania, Austria și Finlanda, profesorii de la clasele I-IV, gimnaziu și liceu primesc salarii comparabile cu angajații din sistemul privat care au același nivel de studii (facultate, master).
În state precum, Cehia, Ungaria sau România, profesorii au venituri și cu o treime mai mici decât angajații din mediul privat care au același nivel de studii. De altfel, în România se întâlnește cea mai mare diferență între salariul unui profesor comparativ cu al unui lucrător cu studii superioare din mediul privat.
Studiul îl puteți citi AICI.
Datele Uniunii Europene arată că venitul anual brut al unui profesor de gimnaziu aflat la început de carieră este de 8.989 de euro, iar al unei femei care predă este de 8.206 euro. Femeile din învățământ câștigă cu 10% mai puțin decât bărbații.
Detalii AICI.