Ei vor să se întoarcă fizic la clase. Rata de vaccinare în rândul personalului angajat la școala din Volovăț este de 29,41, ceea ce nu le permite, conform ordinului comun semnat de ministrul Educației și ministrul Sănătății, să facă ore față în față. Pentru cursuri față în față, pragul de vaccinare ar trebuie să fie de minimum 60%. La protest, elevii purtau în mâini pancarte cu astfel de mesaje: „Vrem la școală”, „Nu vrem școală online”, „Pierdem trenul spre educație”. Copiii au strigat în cor că vor la școală, nu vor învățământ online.
Citește și: EXCLUSIV 15 școli de teologie ortodoxă, catolică, baptistă, în online. Profesorii refuză vaccinarea
„Toți copiii din comuna Volovăț solicită să meargă la școală cu prezență fizică, să nu facă online. Toți solicită ca școala să se facă cu prezență fizică, în clase. Vrem să se audă acolo, mai sus, pentru a se lua măsuri în ceea în ceea ce privește participarea copiilor în formă fizică la școală”, a spus unul dintre protestatari, în aplauzele elevilor, arată monitorulsv.ro.
Directorul unității școlare din Volovăț, Bădeliță Gheorghe, a declarat că școala are 830 de copii și 50 de angajați.
„Eu cred că fiecare își poate organiza viața și vaccinarea așa cum vrea. Eu nu pot să-i determin pe colegii mei să se vaccineze, astfel încât să ajungem la un procent de 60%. Copiii au dreptate, părinții lor la fel. Eu cred că trebuie să fim uniți, pentru ca măcar de luni să revenim la școală în format fizic. Am înțeles că domnul ministru Cîmpeanu a dat un zvon că va schimba acest procent de 60% și se va ține cont de incidența îmbolnăvirilor din localitate. La noi în comună, rata de incidență a bolii la mia de locuitori este de 2,51.
Citește și: Elevii din sate, în online. La o rată de infectare de 6 ori mai mare, în Capitală mergi la școală
Atunci când copiii au fost în vacanță a crescut incidența, când copiii au fost la școală rata de incidență a fost sub 1 la mia de locuitori. Repet, nu știu de ce s-a pus această rată de vaccinare de 60%. Unii dintre noi nu putem să ne vaccinăm, poate suferim de o boală. Eu cred că este bine să venim la școală în forma fizic”, a spus șeful unității școlare din Volovăț, care a completat că tehnic la școala pe care o conduce se poate face învățământ online, pentru că Primăria Volovăț le-a acordat suficiente tablete, doar că „unii elevi nu vor să intre online și noi nu putem să-i obligăm. Ei vor să vină la școală”. Profesorul de sport al școlii a spus că îi susține pe părinții și elevii nemulțumiți, pentru că „și noi suntem nemulțumiți, pentru acest sistem online, mai ales că rata de incidență la noi în comună este mică. Ar trebui să aveam autonomie. Este foarte greu să lucrez online”.