O micuță campioană la șah, un luptător de arte marțiale, o promițătoare gimnastă, un talentat și premiat chitarist, un tânăr scriitor, o învățătoare cu suflet mare și un student șef de promoție, au fost starurile Galei Newsweek Valori 2023.
În ziua de Crăciun sau chiar în seara acestei sărbători este bine să aerisim bine casele. Trebuie să ținem, pe cât posibil, geamurile larg deschise. Au fost făcute cercetări științifice, iar oamenii de știință au dat verdictul.
Cetățenii străini care stau o vreme în România spun că încep să iubească țara noastră chiar dacă sunt unele inconveniente. Oamenii prietenoși îi ajută să se adapteze rapid. Apoi, când pleacă de aici, duc dorul momentelor minunate petrecute pe meleaguri românești.
Străinii care s-au mutat în România sau care vin ocazional aici spun că le place țara noastră, însă are și multe defecte. Oamenii calzi și peisajele superbe îi atrag pe mulți. Dar sistemul public învechit și ”birocrația coruptă” îi face să plece după o vreme.
Când dogma înlocuiește știința în politicile de sănătate publică, oamenii plătesc cu viața. Acesta este avertismentul dur al experților care au participat recent la o discuție online găzduită de publicația italiană de cultură și politică Formiche, citată de EuReporter.