Cine a fost fiul de domnitor care făcea exerciții cu un vițel în brațe? A fost una dintre cele mai interesante figuri ale istoriei noastre, renumit deopotrivă pentru inteligența sa, dar și pentru forța ieșită din comun. Aceasta din urmă i-a adus porecla ce a străbătut veacurile.
Cine a fost „Papură Vodă”? Este binecunoscută printre români expresia „țara lui Papură Vodă”. Cu toate acestea, nu este prea cunoscută originea acesteia și personajul istoric real ce se ascunde în spatele poreclei de peste 350 de ani.
Povestea domnitorului român care a renunțat la tron după o noapte de amor cu o rusoaică. Fuge la ea, în Italia.
Care domnitor a vrut să unească cele trei Țări Române înaintea lui Mihai Viteazul? Deși cel din urmă a realizat - pentru scurtă vreme - unirea de la 1600 sub un singur sceptru a provinciilor locuite de români, cu o jumătate de secol înaintea sa, altcineva a avut același plan.
Singurul domnitor al Moldovei care putea rupe o potcoavă cu mâinile. A condus țara extrem de puțin, doar ceva mai mult de o lună, dar prin faptele sale a ajuns un adevărat personaj legendar și chiar eroul unui roman scris de unul dintre cei mai mari prozatori români.