Președintele Klaus Iohannis a transmis, după consultările de la Cotroceni, cu liderii sindicatelor din Educație, că, în calitate de mediator între reprezentanții sindicatelor și Guvernul României, girează încheierea unui acord politic în vederea rezolvării acestui conflict.
Părinții sunt revoltați de faptul că greva profesorilor se prelungește. Negocierile cu guvernul au eșuat marți, iar cadrele didactice speră că președintele Iohannis va veni în ajutorul lor. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat.
Europarlamentarul Rareș Bogdan se poziționeză alături de profesori în protestul lor printr-o „pildă japoneză” ce semnalează o distanțare tot mai mare față de președintele României, portretizat în imaginea „împăratului” la care dascălii nu trebuie să se încline.
Ministreul Educației, Ligia Deca, a vorbit în premieră despre prelungirea anului școlar, în a doua săptămână de grevă a profesorilor. Încep înscrierile la Bacalaureat dar elevii au mediile neîncheiate.
Absolvenții de liceu care vor să studieze la Harvard, Cambridge ori Sorbona pot întâmpina probleme dacă se amână examenul de Bacalaureat, pentru că promovarea acestuia este o condiție la admitere.