Personajul din imagine este o actriță care a fost măritată cu un mare actor, mort la doar 43 de ani. Cei doi au evitat să lucreze împreună, din colaborarea lor „ieșind scântei”, dar marea realizare a rămas fiica, devenită, la rândul ei, o cunoscută și apreciată actriță.
Cum voia să scape Gheorghe Cozorici de recitarea poeziilor dedicate lui Ceaușescu? Marele actor a fost nevoit, , înainte de 1990, ca și alți importanți artiști români, să declame la televiziune tot felul de inepții versificate patriotarde, ce-l slăveau pe liderul comunist.
Personajul din imagine, care-i dă replica marelui Alexandru Giugaru în filmul „Directorul nostru”, este o actriță pentru care frumusețea a fost un blestem. Fizicul atractiv a fost o piedică serioasă în obținerea unor roluri de compoziție, așa cum și-ar fi dorit.
ADIO, mare doamnă! Ileana Stana Ionescu a fost incinerată, soțul ei e îngenucheat de durere. Legendara actriță a fost condusă pe ultimul drum, la mai bine de o săptămână de la deces. Dărâmat dar extrem de lucid și elegant, ca întotdeauna, soțul ei a răspuns întrebărilor presei.
Animaţia "Despicable Me 4", cel mai recent film din universul Minionilor, s-a clasat în fruntea box office-ului nord-american după primul său weekend în cinematografe, potrivit estimărilor realizate duminică de firma de specialitate Exhibitor Relations, informează AFP.