Primul drum de viteză inaugurat în 2024 în România are 19 km, dar doar 13 km sunt drum expres veritabil, restul fiind profil DN 2x2 cu separator median. „Minune”, însă, e gata în termen. Iar România ajunge, astfel, la 1.088 km de „autostradă”.
O porțiune dintr-un drum expres foarte așteptat de români a fost terminată în acest an. Acum a început recepția lucrărilor iar după acest moment, mașinile vor putea circula și pe aici.
Autostrada Nordului înaintează prost și pe hârtie. Ministrul Transporturilor se plânge de probleme pe zona dintre Bistriţa şi Suceava și amenință firma care trebuia să predea studiul de fezabilitate în aprilie, după două amânări, cu rezilierea contractului.
Atac cu rachete rusești asupra infrastructurii critice de lângă România și Polonia. Aproximativ 15 explozii au zguduit orașul Harkov din Ucraina vineri dimineață, a declarat primarul Ihor Terekhov, iar atacurile rusești par să fi vizat infrastructura critică a orașului.
„Câinii” pot deschide șampania. Dinamo va avea stadion nou de 170 milioane € în „groapă”, în Ștefan cel Mare. Guvernul a dat HG pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Construire Arenă multifuncțională C.S. Dinamo Bucureşti”.