La 1 Decembrie 1918 a fost doar Marea Unire a Românilor. Cei care au făcut Unirea vor sfârși în închisorile comuniste după 30 de ani de la momentul Marii Uniri,
În premieră în București, începând de miercuri, 26 octombrie 2022, parcarea mașinilor pe Bd. Iuliu Maniu, una dintre cele mai importante artere ale Capitalei, este interzisă o zi pe săptămână, adică în fiecare zi de miercuri, în intervalul orar 10.00 - 14.00.
Şcoala construită de Iuliu Maniu la Bădăcin nu şi-a mai deschis anul acesta porţile, după 85 de ani de funcţionare neîntreruptă, cauza fiind lipsa elevilor şi decizia unor părinţi de a-şi duce copiii la şcoală în Şimleu Silvaniei, oraş situat la o distanţă de circa 5 kilometri.
6 iunie 1930: Are loc restaurația carlistă. Carol al II-lea s-a reîntors în țară, intrând ilegal, cu un pașaport fals. Este primit cu entuziasm de armată și, peste două zile, este proclamat rege.
Văduva unuia dintre cei mai cunoscuți fruntași ai PNȚ de după 1989 a încetat din viață la venerabila vârstă de 93 de ani. Elsa Anca-Bărbuș, care a cunoscut ororile prigoanei comuniste, la fel ca soțul și tatăl ei, a fost înmormântată astăzi la cimitirul Bellu din București.