Trenurile de marfă merg cu viteza melcului în România, informație de care ne amintim în contextul în care un accelerat a ajuns din urmă un marfar și l-a lovit cu putere.
Debitul Dunării se va menţine peste media multianuală a lunilor ianuarie şi februarie, pe parcursul săptămânii viitoare, respectiv în jurul valorii de 8.100 metri cubi/secundă (mc/s), relevă prognoza Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).
Creșterea pensiilor a fost mâncată de inflație, potrivit datelor oficiale. Vârstnicii au o putere de cumpărare mai mică față de acum un an pe fondul scumpirii produselor.
Marius Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, a fost întrebat cât ar trebui să fie pensia pentru un trai decent în România. Budăi s-a eschivat, dar în final a răspuns că pensionarii ar trebui să câștige în jur de 3.000 de lei pe lună.
Şapte elevi din judeţul Satu Mare care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat şi-au primit, vineri, premiile în bani de la Ministerul Educaţiei, în cadrul unei festivităţi organizată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ).