Cozi uriașe s-au format la granițele cu Finlanda, Georgia și Mongolia, în timp ce zeci de mii de persoane încearcă să scape cu orice preț, chiar rupându-și mâinile, ca să nu fie trimise în "mașina de tocat carne" a Kremlinului.
La câteva ore după șocul emoțional produs în lume de discursul televizat al președintelui Vladimir Putin, a venit replica președintelui Joe Biden, de la înălțimea tribunei din sala Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.
Moscoviții care vor să scape de încorporare sunt invitați să sune la un număr de telefon care aparține chiar comisariatului militar! Autoritățile încearcă să-i prindă astfel în capcană pe cei reticenți la măsurile luate de Putin.
Forțele ruse de securitate au reținut miercuri peste 1.300 de persoane care au participat la proteste care denunță mobilizarea, a declarat un grup de apărare a drepturilor, la câteva ore după ce președintele Vladimir Putin a făcut anunțul
Imaginile de la granița cu Finlanda arată că s-au format cozi kilometrice. Șirul de mașini se întinde pe nu mai puțin de 35 de kilometri.