În total, 12 segmente de drum propuse pentru modernizare ar urma să fie reparate pe banii Pogramului Naţional de Investiţii. Unele dintre ele sunt deja în lucru.
Semnalul de alarmă a fost lansat de asociația Proinfrastructura. Directorul executiv al asociației, Ionuț Ciurea, oferă și exemple: cea mai recentă locomotivă Diesel este luată în 1982, 28% din podurile din rețeaua feroviară trebuie aruncate la gunoi și puse altele în loc.
Costurile sunt unele „generoase” pentru un proiect care trece pe la câmpie și nu implică poduri sau alte lucrări complexe.
"Am votat în Comisia pentru dezvoltare regională (REGI) a Parlamentului European un proiect de aviz referitor la Revizuirea Regulamentului TEN-E privind infrastructurile energetice transeuropene", a anunțat europarlamentarul PNL Dan Motreanu.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunţat miercuri că a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea parcărilor de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, cel mai mare aeroport al ţării, în baza unui contract de 2,86 milioane euro.