De ce merele, strugurii și prunele din Moldova sunt preferate îin UE fructelor din Ungaria? Fiind scutite de taxele vamale, mărfurile moldoveneşti au un avantaj competitiv.
Școala se deschide cu 100.000 elevi de clasa I-a mai puțini decât în 1990. În Oltenia, „au dispărut” jumătate. Situația este cu adevărat dramatică în toate regiunile României care au pierdut un număr impresionant de elevi.
Care domnitor al Moldovei a murit de ciudă că i s-au furat banii? În istoria Țărilor Române există un voievod care, deși de origine modestă și fără a fi „os domnesc”, a reușit să conducă de mai multe ori, atât Moldova, cât și Muntenia. Dar cauza decesului său a fost „de poveste”.
Cine a fost domnitorul ce a înlocuit titulatura de „domn” cu „ighemon”? Multe personaje stranii s-au perindat pe tronul Țărilor Române, dar acest voievod se numără printre cei mai spectaculoși falsificatori ai originii sale, având, în schimb, o atitudine antiotomană ca domnitor.
Au furat startul! În ce județ din România s-a început deja culesul viilor și cum se arată producția? În podgoriile din județul Iași, culesul strugurilor a început mai devreme în acest an. Ce se întâmplă din cauza temperaturilor caniculare, dar și a lipsei de apă din sol.