„Ziarul de Iaşi” a discutat cu doi dintre cei mai cunoscuţi scriitori ieşeni contemporani, Florin Lăzărescu şi Lucian Dan Teodorovici, pentru a putea pune mai bine în context atât atitudinea lui Sebastian Colţescu, cât şi reacţiile apărute în societatea românească.
Președintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, scrie, pe pagina sa de Facebook, în contextul scandalului în care este implicat arbitrul Sebastian Colțescu, că în limba română, cuvântul „negru” exprimă în primul rând o culoare și abia apoi o rasă.
Primarul Clujului, Emil Boc, l-a criticat dur pe arbitrul Sebastian Colțescu, după ce acesta a spus despre un jucător că este “ăla negru“.
Magyar Nemzet publică un articol intitulat “Je suis román“ în care consideră că arbitrul român Sebastian Colțescu este victima poliției gândirii.
Scandalul din jurul abitrului Sebastian Colțescu, cel care a reușit să oprească un meci și să scandalizeze Europa cu un singur cuvânt, mi-a confirmat încă o dată că mulți români nu înțeleg de ce sunt rasiști. E ceva atât de firesc să ne jignim reciproc, că nu mai știm altfel.