Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind siguranţa feroviară.
Guvernul a adoptat azi-noapte proiectul de Ordonanță de Urgență care prevede câteva măsuri economice pentru angajați și angajatori de la 1 iunie, printre care și prevederea ca o parte din salariu să fie plătit de stat pentru cei care revin din șomaj tehnic, dar nu numai.
Guvernul a aprobat acordarea de măşti de protecţie pentru 2,3 milioane de persoane din categoriile defavorizate, a anunţat joi ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.
Curtea Constituţională a României (CCR) a publicat în timp record motivarea în cazul Ordonanței de Urgență a Guvernului, ce urmează să instituie starea de alertă.
Premierul Ludovic Orban a anunțat, în debutul ședinței de guvern, că azi încetează starea de urgență și tot azi va fi declarată starea de alertă, care va presupune toate măsurile necesare pentru a apăra viața și sănătatea românilor.