Am vrut să surprind vizită papei Francis la Șumuleu pentru că am avut ocazia să particip timp de doi ani la sărbătorile de Rusalii organizate aici. Așa am ajuns și în Valea Uzului.
PSD i-a retras sprijinul politic ministrului Justiției.
Rapoartele prezidențiale anuale despre “Starea Uniunii” sunt, în multe privințe, niște spectacole la care participă segmentul superior al grupului politic al vremii.
Posibila încetinire a luptei anticorupție îngrijorează Ambasada Statelor Unite din București, a declarat într-un interviu la Europa FM consilierul politic al Ambasadei SUA, David Allen Schlaefer
Când ultima ordonanță de urgență ticluită de Tudorel Toader în sediul PSD va fi publicată, Justiția din România nu va fi prea departe de cea din Turcia, aflată acum la cheremul dictatorului Erdogan.