Prefectul Capitalei, Toni Greblă, anunţă că după ce va fi sesizat oficial de către ANI, va ataca în contencios administrativ dispoziţiile prin care primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, s-a numit manager de proiect şi cele referitoare la acordarea unor sporuri.
Consilierul de stat în cadrul Departamentului Securităţii Naţionale, Constantin Ionescu, director al Oficiului Informaţii Integrate, a remarcat luni faptul că marile partide politice din România „au uitat să mai vorbească" despre patriotism.
Președintele UNPR Gabriel Oprea a participat sâmbătă, la ședința organizației județene Gorj, desfășurată la Târgu Jiu.
Maria Apăvăloaei a fost condamnată deja în primă instanţă pentru evaziune fiscală, prejudiciul calculat iniţial fiind de 790.000 lei.
ostul primar al comunei Popricani, Valeriu Pârlog, a fost „albit” complet luni de Curtea de Apel. Pârlog fusese condamnat în primă instanţă, după ce arendase terenurile primăriei către firma condusă de soţia şi fiul său.