Restricțiile impuse în încercarea de a controla pandemia de COVID i-a pus la grea încercare pe comercianții tradiționali, off line. Conform unui studiu „Business-2-Business” (B2B) realizat de iSense Solutions, 20% dintre retaileri s-au adaptat rapid și au trecut și în on line.
Produse curate, de calitate, fabricate în România, nu sunt listate în magazinele retailerilor iar brandurile românești ajung, încet, dar sigur, o specie pe cale de dispariție, asta și pentru că nu primesc niciun ajutor de la autoritățile politice, scrie Investigatoria.
Aflate în imposibilitatea de a mai rezista pe piață, din ce în ce mai multe societăți comerciale care activează în domeniul retailului nealimentar intră în faliment, anunță Organizația Patronală a Retailerilor din România, Roretail, potrivit Mediafax.
Topul 5 al celor mai dezirabili angajatori din România este dominat de companii din industria IT iar elemente precum programul de lucru flexibil sau munca de acasă este de aşteptat să câştige în importanţă, potrivit Studiului Randstad Employer Brand.
Conform unui studiu Colliers International, la care au participat peste 100 de companii, 45% dintre chiriaşii din sectorul de retail nealimentar aşteaptă o scădere a afacerilor de peste 30% în 2020 şi alţi 39% prevăd un declin de până la 30%, ca urmare a Stării de Urgență.