A doua tranşă de vaccin împotriva COVID-19, peste 140.000 de doze, va ajunge, marţi, în România, pe aeroporturile de la Otopeni, Timişoara şi Cluj-Napoca, de unde va fi transportată la centrele de stocare.
Primele 20 de cadre medicale ale Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ''Dr. Victor Babeş'' din Timişoara au primit vaccinul anti-COVID, duminică, rata de vaccinare fiind de aproape 90% din personal, a declarat managerul spitalului, dr. Cristian Oancea.
O cununie la care participau 40 de persoane a fost oprită, joi, în Ajunul Crăciunului, la Timișoara, de intervenția polițiștilor, care au aplicat amenzi pentru nerespectarea normelor de limitare a răspândirii coronavirusului.
Municipiul Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii în 2023, în urma deciziei de amendare a acţiunii Capitalei Europene ale Culturii votată marţi de Consiliul UE, informează un comunicat al Ministerului Culturii transmis, miercuri, Agerpres.
O controversă imensă a produs apariția în 15 decembrie a anchetei publicate de prestigiosul Sueddeutsche Zeitung cu titlul „Mult aer cald. Sprijinit de multe subvenții culturale”.