Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a anunţat că sunt opt state din Uniunea Europeaă care au introdus măsuri de restricţionare pentru cetăţenii românii, dând ca exemplu Lituania, care recomandă autoizolarea pentru 14 zile sau Slovacia.
Parlamentul European a încheiat un acord cu miniștrii agriculturii pentru aplicarea planurilor strategice începând cu anul 2023.
Datele Eurostat arată că numai în 2018, 8.621 de fete au devenit mame înainte de vârstă majoratului (10-17 ani), iar 725 dintre ele s-au aflat în această situație înainte de a împlini 15 ani.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat, luni seară, că România ar trebui să limiteze importurile din state non-UE şi să scurteze, astfel, lanţurile de aprovizionare, reamintind că la începutul pandemiei ţara noastră s-a putut aproviziona cu greu cu materiale sanitare.
Autoritățile din Grecia au decis crearea unui flux separat la intrarea în acestă țară pentru autoturismele înmatriculate în statele membre UE, a anunțat joi Ministerul Afacerilor Externe (MAE).