Ministerul, care publică zilnic date privind prezența militară chineză în jurul Taiwanului, a declarat, joi, că 24 de avioane de război și 5 nave au fost detectate în cele 24 de ore care au precedat ora 6 dimineața.
24 de avioane de război chineze în jurul Taiwanului
„11 dintre avioanele detectate au trecut linia mediană a Strâmtorii Taiwan sau au intrat în sud-vestul și nordul Taiwanului (zona de identificare a apărării aeriene)”, a precizat ministerul într-un comunicat.
Taiwanul democrat are propriul guvern, armată și monedă proprie - dar China îl revendică drept teritoriu al său și nu a renunțat niciodată la utilizarea forței pentru a-l aduce sub controlul său.
"Astăzi, chestiunea Taiwanului rămâne cea mai importantă, sensibilă și explozivă problemă în relațiile dintre China și SUA. Nu există decât o singură Chină, iar Taiwanul face parte din China", a declarat Xie Feng, ambasadorul Chinei în Statele Unite.
Citește și: China a înconjurat Taiwanul cu nave militare și 10 avioane de război. Ce acuză Beijingul?
Alegerile de sâmbătă au fost câștigate de Lai Ching-te, membru al Partidului Democrat Progresist, pe care China îl consideră un "separatist". Beijingul a avertizat, înainte de ziua votului, că victoria acestuia va aduce "război și declin" în Taiwan.
Cel mai mare număr de avioane de război trimise de China în decurs de 24 de ore a fost în septembrie, când Taiwanul a detectat 103 avioane chineze în jurul insulei. Patruzeci dintre ele au trecut linia mediană.
Citește și: Rusia și China pregătesc un război global. Pericol uriaș pentru România. Capcana rusofililor
Fluxul constant de avioane de război și nave militare chineze în jurul Taiwanului reprezintă o tactică de "zonă gri" care nu se oprește la un act de război direct, spun experții în conflicte, potrivit timesofindia.com.